Google îşi va unifica sistemele de operare

T.B.
Companii / 15 iulie 2025

Google îşi va unifica sistemele de operare

Gigantul american Google spune că sistemul de operare Chrome OS, folosit până acum pe laptopuri, va fi integrat în Android, conform news.ro.

Unificarea sistemelor de operare Google este un subiect vehiculat pe surse de mai mulţi ani, încă acum acesta a fost confirmat chiar de şeful Android, Sameer Samat, adaugă sursa.

Prin unificarea celor două, Android va deveni singurul sistem de operare al companiei, iar acesta va fi livrat nu doar pe smartphone-uri, ci şi pe laptopuri şi tablete (dacă Google se va decide să mai producă tablete).

Gigantul american spune că unificarea va favoriza dezvoltarea noile facilităţi pe viitor, va reduce fragmentarea prin simplificarea update-urilor şi va simplifica integrarea AI-ului Gemini, transmite news.ro.

Şeful Android nu a oferit şi detalii tehnice, astfel că rămân numeroase semne de întrebare precum cele legate de securitate şi nivelul de funcţionalitate după unificare, relatează sursa citată.

Printre altele, există îngrijorări că adoptarea mediului de lucru al Android-ului va reduce utilitatea viitorului sistem de operare în cazul laptopurilor, conform sursei.

Compania nu a oferit un timeline, astfel că nu se ştie cât va dura până când noul sistem de operare unificat va fi finalizat şi instalat pe dispozitivele compatibile.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb