Google a început joi vânzările online directe ale dispozitivelor sale hardware populare în India, inclusiv telefoane Pixel, ceasuri şi căşti, înaintea unei lansări anticipate a primelor sale magazine fizice în această ţară, relatează Reuters.
Compania deţinută de Alphabet a anunţat că, pentru prima dată, a permis achiziţii online directe pentru utilizatorii indieni prin intermediul site-ului oficial Google Store. Până acum, compania îşi vindea produsele în India prin distribuitori autorizaţi şi prin platforma de comerţ electronic Flipkart, susţinută de Walmart.
Apple, rivalul său mai mare în categoria smartphone-urilor premium, vinde deja telefoane direct către utilizatorii indieni şi operează propriile magazine fizice în Mumbai şi New Delhi, având planuri de extindere.
Potrivit unui raport Reuters din februarie, Google este aproape de a decide locaţiile din India unde va deschide primele sale magazine fizice din afara Statelor Unite.
Prin lansarea magazinelor fizice, Google doreşte să adopte o strategie de retail care a ajutat Apple să genereze miliarde de dolari în ultimele două decenii, expunându-şi propriile produse. Apple deţine peste 500 de magazine în întreaga lume.
Telefoanele Pixel în India costă între aproximativ 360 de dolari şi 1.900 de dolari pentru modelele de top. iPhone-urile Apple costă între aproximativ 520 de dolari şi 2.100 de dolari. Google a început, de asemenea, producţia de telefoane Pixel în India.
În 2024, Apple a dominat piaţa locală de telefoane premium, cu preţuri de peste 520 de dolari, având o cotă de aproximativ 55%, comparativ cu o cotă de doar 2% pentru Pixel, potrivit estimărilor grupului de cercetare Counterpoint. Piaţa indiană, aflată într-o creştere rapidă, are în prezent aproximativ 712 milioane de utilizatori de smartphone-uri.
Opinia Cititorului