Google respinge ideea verificării vârstei în magazinele de aplicaţii

A.B.
Companii / 13 iunie

Google respinge ideea verificării vârstei în magazinele de aplicaţii

Google se opune ferm introducerii verificării vârstei utilizatorilor direct în magazinele de aplicaţii, calificând propunerea Meta drept „înşelătoare” şi riscantă pentru confidenţialitatea copiilor, transmite AFP, care informează cele ce urmează.

Compania avertizează că o astfel de măsură ar presupune partajarea unor date sensibile despre vârstă cu milioane de dezvoltatori care nu au nevoie de ele, punând în pericol intimitatea utilizatorilor tineri.

Apple împărtăşeşte această poziţie, susţinând într-un document din februarie că doar o mică parte din aplicaţii necesită verificarea vârstei, iar aceasta ar trebui făcută doar în aplicaţiile respective, nu la nivelul magazinelor.

Google critică şi eficienţa propunerii, avertizând că dispozitivele partajate de mai mulţi membri ai unei familii nu ar fi acoperite şi că, în final, dezvoltatorii ar putea evita responsabilitatea legală privind protecţia minorilor.

Replica vine în contextul unei campanii lansate de Meta în luna mai, prin care compania cere reglementări europene care să impună verificarea vârstei şi consimţământul parental la nivel de magazin de aplicaţii. Meta susţine că adolescenţii folosesc în medie 44 de aplicaţii pe săptămână, iar verificarea unică ar simplifica sarcinile părinţilor.

În prezent, regulamentul european privind serviciile digitale (DSA) prevede că aplicaţiile şi site-urile sunt cele responsabile pentru verificarea vârstei utilizatorilor. Totuşi, unii furnizori de conţinut, precum gigantul Aylo, susţin implementarea unui sistem de verificare la nivel de dispozitiv sau sistem de operare - o abordare pe care Google o consideră periculoasă pentru arhitectura descentralizată a internetului, conform sursei citate.

Disputa are loc pe fondul unor demersuri tot mai hotărâte ale guvernelor europene de a proteja copiii în mediul online. Săptămâna trecută, Franţa, Spania şi Grecia au cerut Bruxelles-ului reguli mai stricte pentru platformele digitale, iar preşedintele Emmanuel Macron a ameninţat cu interzicerea reţelelor sociale pentru copiii sub 15 ani dacă nu se iau măsuri la nivel european.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0320
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3665
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3715
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9148
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.7983

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb