Grupul Allianz a înregistrat rezultate financiare record în prima jumătate a anului 2026, menţinând ritmul de creştere şi în al doilea trimestru al anului, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Veniturile totale au ajuns la 98,6 miliarde euro în primele şase luni, în creştere cu 4,3% faţă de 2025, în timp ce profitul operaţional a crescut cu 8,6%, până la nivelul record de 9,4 miliarde euro. Profitul net atribuit acţionarilor a avansat la 6,4 miliarde euro, iar rata de solvabilitate (Solvency II) a crescut la 225%, cel mai ridicat nivel înregistrat din 2018.
Generarea de capital rămâne foarte solidă. Aceste rezultate confirmă că Allianz este pe drumul cel bun pentru atingerea obiectivelor sale pentru 2026 şi a ţintelor strategice asumate în cadrul Capital Markets Day.
În al doilea trimestru al anului, Allianz a raportat un volum total de afaceri de 45,6 miliarde euro, echivalentul unei creşteri interne de 5,7%, cu contribuţii din toate cele trei segmente de activitate. Profitul operaţional a crescut cu 10,6%, până la nivelul record de 4,9 miliarde euro, susţinut în special de performanţele segmentelor Life&Health şi Asset Management.
La nivelul primului semestru, profitul operaţional al grupului a ajuns la 9,4 miliarde euro, reprezentând deja peste jumătate din obiectivul stabilit pentru întregul an. În acelaşi timp, profitul net de bază atribuibil acţionarilor a crescut cu 15,5%, până la 6,4 miliarde euro, iar câştigul de bază pe acţiune a urcat la 16,44 euro.
„Rezultatele solide din al doilea trimestru şi din prima jumătate a anului 2026 confirmă că strategia noastră, construită în jurul nevoilor clienţilor, continuă să dea rezultate. Performanţa pe care am obţinut-o ne permite să aducem soluţii de protecţie, consultanţă şi planificare financiară pentru un număr tot mai mare de clienţi din întreaga lume. Costurile asigurărilor cresc mai repede decât veniturile disponibile ale populaţiei, iar aceasta este o provocare pe care o privim cu responsabilitate. Investim în inteligenţă artificială, prevenţie şi servicii mai eficiente pentru a-i ajuta pe clienţi să îşi protejeze mai bine ceea ce contează pentru ei, păstrând în acelaşi timp accesibilitatea acestor soluţii. Astfel construim încredere pe termen lung şi susţinem dezvoltarea Allianz.”, a declarat Oliver Bäte, Chief Executive Officer al Allianz SE.
Segmentul de asigurări generale (Property&Casualty) a continuat să livreze performanţe puternice, cu un volum total de afaceri de 49,6 miliarde euro în primul semestru şi o creştere internă de 5,6%. Profitul operaţional a ajuns la nivelul record de 4,9 miliarde euro, în creştere cu 9,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Rata combinată s-a menţinut la un nivel excelent de 91,4%, peste obiectivele asumate pentru întregul an.
Totodată, al doilea trimestru a adus cel mai ridicat profit operaţional trimestrial înregistrat vreodată de acest segment, de 2,5 miliarde euro. Atât activitatea retail, cât şi cea comercială au contribuit la această evoluţie.
Segmentul Life & Health a înregistrat un profit operaţional de 2,9 miliarde euro în primul semestru al anului, susţinut de evoluţia pozitivă a majorităţii pieţelor şi de cererea constantă pentru soluţiile de protecţie, sănătate şi economisire oferite de grup. Allianz a continuat, totodată, să menţină o structurură profitabilă a afacerilor noi, în linie cu obiectivele sale strategice.
Divizia de administrare a activelor a continuat să contribuie semnificativ la rezultatele grupului. În primul semestru al anului 2026, veniturile operaţionale au crescut cu 15,8%, iar profitul operaţional a avansat la 1,8 miliarde euro.
Activele administrate pentru clienţi terţi au atins nivelul record de 2.161 miliarde euro, susţinute de intrări nete record de 84 miliarde euro în prima jumătate a anului.
Pe baza rezultatelor înregistrate în primele şase luni ale anului, Allianz îşi reconfirmă obiectivul de profit operaţional pentru 2026, de 17,4 miliarde euro, plus sau minus 1 miliard euro. Toate segmentele de activitate se situează peste nivelurile intermediare prevăzute în planul anual, ceea ce oferă grupului încredere că îşi va atinge atât obiectivele pentru acest an, cât şi ţintele strategice asumate pentru actualul ciclu de dezvoltare.
„Am obţinut rezultate excelente în prima jumătate a anului şi am menţinut performanţa puternică şi în al doilea trimestru. Toate segmentele se situează peste nivelurile intermediare ale obiectivelor anuale de profit operaţional, demonstrând implementarea cu succes a priorităţilor noastre strategice. La jumătatea ciclului nostru strategic, rezultatele confirmă că suntem pe traiectoria potrivită pentru atingerea obiectivelor ambiţioase asumate. În perioada următoare vom continua să ne concentrăm pe creştere sustenabilă, productivitate şi consolidarea rezilienţei, pentru a crea valoare pe termen lung pentru clienţi şi acţionari”, a declarat Claire-Marie Coste-Lepoutre, Chief Financial Officer al Allianz SE.
















































Opinia Cititorului