Grupul ELBI, format din companiile ELBI Electric & Lighting şi ELBI Energy Projects, anunţă o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 556 milioane de lei (echivalentul a 111,7 milioane de euro) pentru anul 2024. În pofida unui context economic volatil, grupul a reuşit să menţină o traiectorie stabilă, cu rezultate în creştere faţă de anul anterior, conform unui comunicat emis redacţiei.
Rezultatele reflectă capacitatea grupului de a-şi adapta strategia de business la condiţiile pieţei, rămânând un actor cheie în distribuţia de produse electrice, soluţii de iluminat şi execuţia de proiecte energetice. La nivel de companie, ELBI Electric & Lighting a avut o contribuţie semnificativă la rezultatele înregistrate de grup, cu o creştere de 5% a cifrei de afaceri faţă de 2023, susţinută de cererea crescută pentru soluţii de iluminat tehnic, decorativ şi pentru produse din sfera energiei verzi.
În 2024, Grupul ELBI a continuat să investească în consolidarea prezenţei teritoriale, având un total de 15 locaţii ELBI Universul Electricelor în marile oraşe din România. Pentru 2025, sunt planificate noi deschideri în Baia Mare, Bacău şi, posibil, Bucureşti, consolidând astfel reţeaua naţională de retail. Totodată, s-a accelerat digitalizarea şi eficientizarea fluxurilor logistice prin implementarea unui sistem de cross-docking în regiunile Est, Centru şi Vest. Această optimizare a redus timpii de livrare în lanţurile de distribuţie şi a crescut competitivitatea operaţională. În plus, grupul se află în plin proces de extindere a spaţiului de depozitare din cadrul parcului logistic P3 Bucharest A1 cu încă 4.000 mp, lucru ce va permite eficientizarea fluxurilor de aprovizionare şi livrare, precum şi creşterea portofoliului de produse.
„Rezultatele obţinute în 2024 reflectă determinarea noastră de a rămâne competitivi şi relevanţi într-o piaţă extrem de dinamică, cu multiple provocări. Ne propunem o creştere de 10% în 2025, axată pe digitalizare, extinderea capacităţilor logistice şi investiţii în soluţii verzi. Direcţia noastră rămâne clară: eficienţă, inovaţie şi sustenabilitate. În paralel, ne concentrăm pe modernizarea reţelelor de iluminat prin platforme de control la distanţă, reţelele de joasă şi medie tensiune, dezvoltarea iniţiativelor de mobilitate urbană, execuţia şi instalarea de parcuri şi sisteme fotovoltaice, atât pentru proiecte de anvergură, cât şi pentru utilizatori individuali”, a declarat Cristinel Sandu, Fondator & Preşedinte al Grupului ELBI.
Grupul ELBI a înregistrat o creştere de aproximativ 15% a numărului de angajaţi în 2024 faţă de anul precedent şi o creştere cu 5% a bazei de clienţi. Această dinamică vine pe fondul consolidării relaţiilor comerciale şi al dezvoltării de parteneriate strategice, dar şi al extinderii portofoliului de produse.
Grupul a continuat dezvoltarea în direcţia tranziţiei energetice sustenabile. A câştigat licitaţii pentru execuţia de parcuri fotovoltaice, urmând să implementeze în perioada 2025-2026 proiectul strategic rePower, destinat instalării de centrale fotovoltaice şi sisteme de stocare a energiei pentru consumatori vulnerabili, cu finanţare nerambursabilă prin PNRR.
În 2024, grupul a alocat peste 520.000 lei pentru sponsorizarea de iniţiative dedicate activităţilor educaţionale şi sportive la nivel naţional, demonstrând un angajament constant faţă de susţinerea şi dezvoltarea comunităţii. De asemenea, ELBI continuă să implementeze iniţiative de eficienţă energetică şi să dezvolte produse cu impact redus asupra mediului, în linie cu cerinţele de sustenabilitate ale pieţei.
Sectorul echipamentelor electrice de joasă tensiune din Europa a fost influenţat de scăderea activităţii în construcţii, în special în zona imobiliară comercială, pe fondul ratelor ridicate ale dobânzilor. Cu toate acestea, Grupul ELBI şi-a consolidat poziţia de lider naţional în distribuţia de echipamente electrice şi execuţia de proiecte de iluminat public.
Cererea în creştere pentru produse eficiente energetic, soluţii integrate şi livrare rapidă conturează noile direcţii ale pieţei. Compania mizează pe aceste tendinţe şi investeşte constant în automatizarea proceselor şi modernizarea ofertei de produse.