Grupul NIS, deţinut de Gazprom, se retrage din Bulgaria pe fondul presiunilor economice

I.S.
Companii / 1 august 2025

Grupul NIS, deţinut de Gazprom, se retrage din Bulgaria pe fondul presiunilor economice

Compania energetică sârbă Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de Gazprom, a decis să iasă oficial de pe piaţa din Bulgaria, invocând dificultăţi operaţionale, potrivit agenţiei BGNES.

Consiliul de Administraţie al NIS a aprobat vânzarea subsidiarei din Bulgaria, în contextul problemelor din sectorul downstream. Compania deţine 22 de benzinării în Bulgaria, sub brandul Gazprom, cu o cotă de 2,6% din piaţa de carburanţi şi 1,9% din retail, în prima jumătate a anului 2025.

Anterior, NIS anunţase că ia în calcul retragerea din Bulgaria şi România, din motive similare. În România, compania operează 19 benzinării, însă până în prezent nu a furnizat actualizări privind planurile de retragere.

Recent, Trezoreria SUA a prelungit pentru a cincea oară suspendarea temporară a sancţiunilor impuse NIS, pentru încă 30 de zile. Măsura vine după ce, în ianuarie, autorităţile americane au avertizat Gazprom Neft că are 45 de zile pentru a se retrage din acţionariatul companiei sârbe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0954
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3231
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5904
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8340
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.5914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb