Hidroelectrica lansează primul proiect de panouri fotovoltaice flotante

I.S.
Comunicate de presă / 26 iunie, 08:56

Hidroelectrica lansează primul proiect de panouri fotovoltaice flotante

Hidroelectrica anunţă atribuirea contractului privind realizarea „la cheie” a obiectivului - sistem flotant de panouri fotovoltaice în cadrul „Proiectului Pilot Nufărul” astăzi, 26 iunie 2025, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Proiectul reprezintă un pas important în strategia companiei de diversificare a surselor de energie regenerabilă şi de utilizare eficientă a infrastructurii existente.

Achiziţia publică a fost iniţiată prin licitaţie deschisă, având o valoare estimată de 47.204.008,25 lei fără TVA. La procedură au depus oferte doi operatori economici, iar criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate-preţ”.

Oferta declarată câştigătoare, în valoare de 39.250.000,00 lei fără TVA, aparţine WALDEVAR ENERGY, care va beneficia de sprijinul subcontractanţilor şi terţilor susţinători: MARINE RESEARCH, SC DHI-SW PROJECT SRL şi MAKOR ENERGY SOLUTIONS. Termenul de implementare a proiectului este de 14 luni, din care durata de execuţie a lucrărilor este de 10 luni.

Potrivit sursei, această investiţie marchează o premieră pentru companie, fiind primul proiect de amplasare panouri fotovoltaice flotante din cadrul Hidroelectrica.

Scopul investiţiei pentru „Sistem flotant panouri fotovoltaice - proiect pilot NUFĂRUL” este realizarea unei noi capacităţi de producere de energie electrică prin intermediul unei centrale electrice foltovoltaice cu amplasare pe luciul apei pe unul din lacurile de acumulare aflate în administrarea SPEEH Hidroelectrica SA.

Obiectivele urmărite prin realizarea unei centrale electrice fotovoltaice (CEF) flotantă sunt legate de:

-Realizarea unei capacităţi suplimentare de producţie a energiei electrice din sursă regenerabilă;

-Diversificarea portofoliului de producţie Hidroelectrica;

-Valorificarea potenţialului luciului de apă al lacurilor de acumulare;

-Eficientizarea modului de exploatare şi de valorificare a energiei electrice produse ca urmare a sinergiei dată de utilizarea capacităţii de producţie solare cu cea hidro din amplasament;

-Acumularea de know-how privind realizarea şi exploatarea capacităţilor solare;

-Replicarea conceptului şi a soluţiilor utilizate în cadrul prezentului proiect în celelalte amenajări hidroenergetice.

Centrala fotovoltaică flotantă se va amplasa în zona de sud a României, în judeţul Olt, pe lacul de acumulare care deserveşte Centrala Hidroelectrica Ipoteşti, aflat în exploatarea Hidroelectrica.

Sunt avute în vedere lucrări de execuţie „la cheie” a obiectivului de investiţie, care includ: proiectarea tehnică, achiziţia echipamentelor, realizarea lucrărilor de montaj şi instalare, testare şi punere în funcţiune.

Sistemul fotovoltaic constă în panouri fotovoltaice de 620 Wp, invertoare de 100 kW şi optimizoare de energie, putere totală instalata în panouri de 10 MW şi energia produsă de circa 13,4 GWh/an. Racordarea la Sistemul Energetic Naţional se va face prin intermediul a 4 posturi de transformare cu racordare în staţia electrică a Centralei Hidroelectrice Ipoteşti, existente.

Conform comunicatului, lucrările în sine au în vedere:

-Instalarea de panouri fotovoltaice bifaciale cu rezistenţă la umiditate ridicată;

-Realizarea de structuri modulare din HDPE (polietilenă de înaltă densitate) sau soluţii inovatoare sustenabile;

-Soluţii de ancorare pentru stabilizare şi adaptare la variaţiile nivelului apei;

-Configuraţie electrică;

-Invertoare şi sistem de cablare optimizat pentru reducerea pierderilor;

-Soluţia integrării cu reţeaua naţională;

-Automatizare şi monitorizare.

Cu o bogată experienţă în domeniul exploatării centralelor de producere a energiei electrice, personalul tehnic al beneficiarului va fi implicat atât în faza de implementare, cât şi în faza de operare tehnică, fapt extrem de important pentru funcţionarea corespunzătoare a centralei fotovoltaice.

Compania îşi reafirmă astfel angajamentul faţă de promovarea energiilor regenerabile şi modernizarea infrastructurii de producţie, în linie cu strategia naţională de tranziţie către o economie verde şi sustenabilă.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Cam greu s-au apucat.. Inca din 2020 se discuta de asa ceva. Binenteles numa la conferintele Bursa de vanturat vorbe goale.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3254
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9461
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.6380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb