Ilie Bolojan: Guvernul a reechilibrat relaţia cu OMV Petrom după 20 de ani

A.D.
Piaţa de Capital / 10 decembrie, 14:58

Sursa: Facebook

Sursa: Facebook

Redevenţele plătite de companie cresc cu 40%, iar ţara noastră nu va mai plăti costurile de închidere a sondelor neutilizate, conform premierului

OMV Petrom renunţă la arbitrajul privind proiectul Neptun Deep şi va recunoaşte actualul cadru legislativ pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, spune Bolojan

Ţara noastră prelungeşte cu doi ani perioada de explorare a perimetrului din Marea Neagră şi extinde cu 15 ani durata licenţelor de exploatare onshore, potrivit prim-ministrului

Premierul Ilie Bolojan anunţă că Guvernul a reuşit ca, după 20 de ani de la semnarea contractului iniţial, să reechilibreze cooperarea cu OMV Petrom pentru următorii 15 ani, conform postării sale de pe Facebook. El precizează că, printr-o hotărâre de guvern adoptată aseară şi un acord de principiu între guvern şi OMV Petrom, aprobat printr-un memorandum, s-au creat premisele unei relaţii echilibrate şi predictibile care să contribuie la independenţa energetică a ţării noastre pentru viitorul apropiat.

Potrivit premierului, principalele modificări vizează creşterea cu 40% a redevenţelor pentru petrolul şi gazele extrase din licenţele preluate la privatizare, astfel încât statul să obţină o parte mai echitabilă din exploatarea resurselor naturale. Totodată, OMV Petrom îşi asumă integral responsabilităţile de mediu, iar ţara noastră nu va mai plăti costurile de închidere a sondelor neutilizate sau penalităţile rezultate din litigii.

Acesta a transmis că: „Am reuşit ca, după 20 de ani de la semnarea contractului iniţial, să reechilibrăm cooperarea cu OMV Petrom pentru următorii 15 ani. Printr-o hotărâre de guvern adoptată aseară şi un acord de principiu între guvern şi OMV Petrom, aprobat printr-un memorandum, am creat premisele unei relaţii echilibrate şi predictibile care să contribuie la independenţa energetică a României pentru viitorul apropiat”.

Şeful Executivului precizează că principalele prevederi se referă la creşterea nivelului redevenţelor, asumarea integrală a responsabilităţilor de mediu de către OMV Petrom, renunţarea de către companie la toate litigiile împotriva României şi prelungirea duratei contractelor.

Ilie Bolojan precizează că OMV Petrom renunţă la arbitrajul privind proiectul Neptun Deep şi va recunoaşte actualul cadru legislativ pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. În baza aceluiaşi acord, ţara noastră prelungeşte cu doi ani, până în decembrie 2027, perioada de explorare a perimetrului din Marea Neagră şi extinde cu 15 ani durata licenţelor de exploatare onshore.

Premierul subliniază că OMV Petrom va trebui să ţină cont de interesele naţionale şi ale consumatorilor români, cu respectarea normelor de concurenţă din legislaţia naţională şi europeană. El adaugă că toate aceste prevederi urmează să fie detaliate şi formalizate în documente legale şi contractuale în următoarele două luni, cu obiectivul ca România să beneficieze de o piaţă energetică stabilă, venituri corect dimensionate şi investiţii menţinute la un nivel ridicat de către companie.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Bolovane, eu te bănuiesc că tu fuseși la Austria să-ți dea ăia în plic ce trebe să dai mocka ! Hai la anticipate, te ține ?!

    1. vezi că Petrom dă afară, +1000 noi șomeri ! ăștia toți iau calea emigrării !

      no, Vijele, nu mai be, ma, ca incepi sa vorbesti singur, ma!

      daca eram in locul lui bolojan,dadeam pe gratis redevente catre austrieci,ca nu degeaba m-au tinut in Viena 12 ani

      allegedly! -- dădea gratis Calinik ! că pînă la urmă nu Calinik o dat „gratis” ci Bolovan

      de ce este gratis!? păi: 

      1. impozitele (redevențele) sunt denominate și plătite în moneda națională RON 

      2. acum 20 de ani o avut loc denominarea ROL către RON 

      3. 1 euro făcea 3,6RON, iar acutalmente este 5,1RON, înseamnă un factor de 1,41x 

      4. RON:ul s-o veștejit timp de 20 de ani, cît de mult? 

      Păi dacă salariul minim brut în 2005 era 310RON, iar acuma este 4050RON, înseamnă că avem un factor de 13x 

      === 

      factor de 13x înmulțit cu factor de 1,41x = 18,42x (adică 1742%) 

      :

      deci redevența trebuia crescută cu 18,42x față de 1,4x (cei 40% acceptați de Bolovan) ca rumenii să se bucure de bogăția Terrei în aceași măsură cum se bucurau în anul 2005 ! 

      corect

      ca regula pt toate site-urile romanesti niste trolache ( haur si tiraspolezi ) dau primul coments

      acu avem si un postac mai rasarit cu ceva notiuni de economie

      dar tot postac e 

      apoi tot de la rasarit ii! :))))

    Bravo! Poate si nemtii iau exemplul romaniei si le platesc polonezilor despagubiri de razboi.

    1. Bravo, finule! ;))))

    Cresti redeventa cu 40% adica nimic. La 3 euro mai pui 40% adica 4,20 euro. 20 de ani de jaf facut de OMV in Romania sia acum mai primesc inca 15 ani. Noua dintr-un foc ne maresc cu 100% taxele si impozitele. Nationalizati Petrom. Afara cu OMV din tara.

    1. Esti prost!

    "creşterea cu 40% a redevenţelor pentru petrolul şi gazele extrase din licenţele preluate la privatizare" inseamna aproape nimic, deoarece sunt pe terminate.

    Dar despre redeventele din neptun deep care conteaza, nimic nimic?

    Doar redeschiderea industriei chimice in Romania ar avea vreun efect bugetar si economic, dar si ala tardiv spre inutil. 

    Ar fi util sa stim si cat e acum redeventa pt ce au primit gratis in 2000 ! Dar e bine ca s a obtinut cresterea redeventei si s bine ca sa si asume plata ecologizarilor din contractul initial care era cam de 450 mil dolari .

    E foarte corect si prelungirea numai cu 2 ani ,ceea ce ar trebui este sa includa in capitalul social valoarea tuturor terenurilor astfel ca ,imisterul energiei sa aiba o cota mai buna in actionariat decat 20% ,ca suntem in criza mare ,iin datorii si EU vedem ca vrea sa scufunde toata Europa in datorii viitoare ! Ar fi de bun simt ,stiind ca resursa e din solul romanesc si in Constitutie scrie ca ce e in sol e inalienabil (spre deosebire de toate alte principiile citate de CCR in deciziile anterioare ,asta scrie textual in Constitutie!).

    Per total ,guvernul a procedat corect ! 

    Tradare nationala ! Plateau 150 de milioane de euro si acum au sa plateasca 210. De ce nu au luat ca model Norvegia ? De ce atata graba si pe sestache ca Hotii ! Tradare ! Tradare ! Tradare ! in postul Craciunului ca si la vanzare sau privatizare cum zic spagarii !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8521
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.8475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb