Impact a achiziţionat acţiuni proprii de 0,33 milioane lei

A.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 iulie 2018

Impact Developer & Contractor (IMP) şi-a răscumpărat, în perioada 11 - 13 iulie, un număr de 385.617 de acţiuni proprii, la preţul unitar de 0,85 lei, pentru suma de 327.774,45 lei, informează emitentul printr-o notificare remisă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Achiziţiile fac parte din programul aprobat de către acţionarii IMP pe data de 15 iunie 2017, privind răscumpărarea de către societate a cel mult 7 milioane de acţiuni, reprezentând maximum 2,52% din capitalul social, la preţul minim de 0,6 lei/acţiune şi un preţ maxim egal cu valoarea cea mai mică dintre (a) 1,5 lei şi (b) valoarea cea mai mare dintre preţul ultimei tranzacţii independente şi preţul cel mai ridicat din momentul respectiv al ofertei de achiziţionare. Valoarea agregată a programului de răscumpărare este de până la 10,5 milioane de lei, programul urmând să se deruleze pentru o perioadă de maximum 2 ani.

Acţiunile răscumpărate vor fi folosite parţial pentru alocarea către angajaţi şi/sau administratori şi/sau directori şi parţial în scopul anulării lor şi reducerii corespunzătoare a capitalului social.

La finalul săptămânii trecute, omul de afaceri Gheorghe Iaciu a devenit acţionarul majoritar al dezvoltatorului imobiliar, ajungând la o deţinere de 53,98% din capitalul social al emitentului, potrivit informaţiilor afişate pe site-ul bursei.

În primele trei luni ale acestui an, acţiunile companiei ce activează în domeniul dezvoltării şi promovării imobiliarelor a înregistrat o pierdere de 0,35 milioane de lei, faţă de un profit de 1,76 milioane de lei, pentru aceeaşi perioadă a anului trecut.

Valoarea de piaţă a companiei este de aproape 236,19 milioane de lei.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro