ÎN AL TREILEA TRIMESTRU DIN 2022Grupul Carrefour anunţă o creştere a vânzărilor cu 19%

G.D.
Companii / 2 noiembrie 2022

Grupul Carrefour anunţă o creştere a vânzărilor cu 19%

Grupul francez Carrefour anunţă o performanţă financiară solidă în cel de-al treilea trimestru al anului 2022 - o creştere a vânzărilor cu 19% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, concentrându-se pe satisfacţia clienţilor înainte de toate, conform unui comunicat remis redacţiei. În ciuda contextului inflaţionist accelerat, Grupul francez înregistrează o creştere continuă a cotei de piaţă în toate ţările cheie (Franţa, Spania, Brazilia) şi un avans de 38% al sectorului de e-commerce, condus de piaţa din Brazilia. România ocupă a doua poziţie ca evoluţie a cifrei de afaceri pe plan european, cu o creştere de 8,8% în termeni comparabili (LFL) faţă de Q3 2021.

Potrivit sursei citate, cu o strategie comercială competitivă, adaptată provocărilor actuale şi un grad crescut de disciplină în gestionarea costurilor, Grupul Carrefour îşi continuă angajamentul asumat la începutul acestui an de a proteja puterea de cumpărare a clienţilor săi, consolidându-şi în acelaşi timp modelul economic.

Alexandre Bompard, Chairman şi CEO Grup Carrefour: "Într-un context marcat de numeroase incertitudini şi de o inflaţie accelerată în Europa, Carrefour demonstrează capacitatea sa de a se adapta şi robusteţea modelului de afaceri. Grupul îşi continuă ritmul accelerat de creştere în toate pieţele sale geografice cheie, începând cu Franţa. Demonstrăm agilitate, în condiţiile în care consumatorii îşi adaptează din ce în ce mai mult comportamentul de cumpărare la noul mediu inflaţionist. În Brazilia, integrarea Grupo BIG avansează într-un ritm foarte rapid şi accelerăm, în acelaşi timp, conversia magazinelor. Astfel, Carrefour progresează cu încredere şi îşi măreşte obiectivul setat pentru fluxul de numerar pentru 2022."

În contextul inflaţiei, Carrefour a observat schimbări substanţiale ale comportamentului de cumpărare al consumatorilor, în special în ţările europene în care presiunea asupra puterii de cumpărare este cea mai mare, precum Spania şi România. Aceste schimbări se manifestă în special printr-o mai mare fragmentare a cheltuielilor, un coş mediu de cumpărături mai mic şi o frecvenţă mai mare a cumpărăturilor, precum şi creşterea vânzărilor de produse cu o valoare unitară mai mică.

În acest context, Carrefour continuă să vină cu soluţii concrete, precum:

● Produse marcă proprie Carrefour, care oferă un raport calitate-preţ excelent şi atrag din ce în cei mai mulţi clienţi. Acestea reprezintă acum 33% din vânzări, atingând obiectivul pentru 2022.

● Gama de produse Simpl', cea mai accesibilă de pe piaţă, extinsă la peste 1.000 de SKU-uri.

● O poziţionare deosebit de competitivă a preţurilor pentru produsele proaspete.

● Magazine de tip discount (hipermarketuri, Cash & Carry, Supeco) - în România formatul de discounter a ajuns la 28 de magazine la nivel naţional.

● Consolidarea dinamicii promoţionale, atât în ceea ce priveşte numărul de campanii, cât şi la nivel de reduceri de preţ şi prin programele de loializare .

Al treilea trimestru al anului se închide cu rezultate solide. Vânzările Grupului au crescut cu +11,3% în termeni comparabili (LFL) în Q3, (+12,2% LFL în categoria alimente, +6,4% LFL în categoria produse non-alimentare), reflectând o dinamică comercială solidă în contextul inflaţiei, şi relevanţa modelului multi-format şi omnichannel.

În Europa, vânzările au crescut cu +8,6% în termeni comparabili faţă de Q3 2021, cu o creştere în toate ţările.

Grupul anticipează că fluxul liber de numerar net va depăşi 1 miliard de euro în 2022, pe baza bunei performanţe operaţionale înregistrate în al treilea trimestru şi a continuării preconizate a tendinţelor observate recent până la sfârşitul anului, subliniază sursa citată.

România înregistrează din nou a doua cea mai mare creştere la nivel european, cu o tendinţă de creştere stabilă şi solidă de 8,8% în termeni comparabili, într-un context de inflaţie ridicată. În conformitate cu strategia globală şi viziunea omnichannel, Carrefour România închide al treilea trimestru al anului 2022 cu 379 de magazine în toate formatele la sfârşitul lunii septembrie 2022 - hipermarket, market şi express, precum şi prezenţă online cu livrare pentru întregul portofoliu de produse prin canalele proprii carrefour.ro şi Carrefour App, dar şi prin partenerii Bringo şi Glovo. Carrefour a continuat expansiunea cu accent pe magazinele de proximitate - formatele Express, Market şi discounter - Supeco.

Regis Moratin, CFO Carrefour România: "În cel de-al treilea trimestru al acestui an, am continuat să ne confruntăm cu o inflaţie ajunsă la cote istorice în România, care a afectat atât modelul nostru de business ca retailer, cât şi puterea de cumpărare a clienţilor noştri. Astfel, ne-am menţinut eforturile de a le oferi clienţilor noştri soluţii pentru cumpărături accesibile, bazate pe economii, cu o varietate extinsă de produse marcă proprie, promoţii, preluând totodată asupra noastră o parte din efectele inflaţiei, pentru a păstra în permanenţă preţuri avantajoase la raft. Acestea au avut ca rezultat creşteri puternice ale traficului de clienţi în cel de-al treilea trimestru în toată reţeaua naţională şi în toate formatele noastre, ceea ce ne dă încrederea să continuăm în această direcţie."

CARREFOUR, O COMPANIE RESPONSABILĂ. În Q3, Carrefour şi-a continuat politica ambiţioasă de CSR cu iniţiative concrete, în special în ceea ce priveşte:

● Clima şi energia - Carrefour şi-a asumat mai multe acţiuni care au ca scop reducerea amprentei de CO2 şi reducerea consumului de energie, în special în ţările cel mai puternic afectate de inflaţia preţurilor la energie. Local, printre măsurile luate se numără reducerea temperaturii din magazine, optimizarea consumului de energie electrică şi stingerea siglelor luminoase la ora închiderii.

● Politica privind persoanele cu dizabilităţi - În Franţa, Carrefour a semnat un acord cu Federaţia Franceză de Handisport pentru a susţine incluziunea prin sport şi a creşte gradul de recrutare şi angajare a persoanelor cu dizabilităţi.

● Consolidarea luptei împotriva defrişărilor - Grupul va investi 10 milioane de euro pentru sprijinirea proiectelor inovatoare care vizează conservarea biomurilor braziliene şi reducerea cu 50% a volumelor de carne de vită provenind din zone critice, până în 2026.

● Lupta împotriva risipei alimentare - Carrefour îşi continuă angajamentul pentru acţiuni concrete împotriva risipei alimentare. În România, o astfel de iniţiativă este Express Box, cutia anti-risipă cu fructe şi legume coapte pentru vânzare accelerată, cu preţuri reduse cu până la 50% faţă de valoarea iniţială a produselor din ofertă, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pare egal cu zero. In trimestrul trei al anului trecut, din cauza certificatului de sorginte fascista, magazinele Carrefour erau de-a dreptul goale. Se stricau marfurile perisabile in vitrine. La fel si Cora, Auchan. Singurii care au facut vanzari colosale au fost Kaufland si ... cumva si Lid. Kaufland este eroul pandemiei pentru ca a infruntat autoritatile demente si nu a aplicat legea care interzicea intrarea in centrele comerciale (nu doar malluri) fara certificat fascist. Va multumesc Kaufland pentru indrazneala voastra. Am putut sa imi cumpar niste haine de schimb, si alte varietati. Am ramas fidel. Si va multumesc ca pastrati magazinele deschise si pana la ora 22.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro