Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”

ÎN CONSILIUL DE SUPRAVEGHERE AL OMV PETROMJohann Pleininger îl înlocuieşte pe Christopher Veit

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Internaţional /

Johann Pleininger îl înlocuieşte pe Christopher Veit

Johann Pleininger, şeful diviziei Upstream a OMV şi director general adjunct al grupului austriac de petrol şi gaze, a fost numit ieri membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom (SNP), unicul producător local integrat, ca urmare a renunţării lui Christopher Veit la mandatul său de membru în board-ul Petrom, potrivit unui raport remis ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Austriacul Johann Pleininger nu este un străin în boardul Petrom, acesta ocupând un post de membru în Consiliul de Supraveghere din 2013 până în luna martie a acestui an, când a demisionat din funcţie. Totodată, în perioada 2007-2013 a fost membru al Directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.

El urmează să-şi înceapă mandatul de membru provizoriu din data de 10 august, iar provizoratul urmează să dureze până la următoarea adunare generală a acţionarilor, mai arată compania în raportul transmis BVB, indicând că Pleininger va prelua în curând funcţia pe un mandat întreg.

Acesta este al doilea provizorat în Consiliul de Supraveghere al SNP din ultimele şase săptămâni, austriacul Thomas Gangl înlocuindu-l pe Manfred Leitner atât ca membru în CS, cât şi ca vicepreşedinte al comitetului prezidenţial de nominalizare al SNP începând cu 1 iulie, după ce Leitner a renunţat din "motive personale" şi la mandatul din cadrul Comitetului Executiv al OMV Aktiengesellschaft, acţionarul majoritar al Petrom, după două mandate în care a supervizat afacerile pe Rafinare şi Marketing, res-pectiv Downstream.

Pleininger s-a născut în Spannberg, în sudul Austriei, a studiat inginerie mecanică şi economică şi şi-a început cariera în OMV în anul 1977.

Cel mai recent, a fost vicepreşedinte senior responsabil cu activitatea de Upstream din România, Austria, precum şi de dezvoltarea regiunii Mării Negre. Din 1 septembrie 2015 este membru al Directoratului OMV res-ponsabil cu activitatea de Upstream (Explorare şi Producţie), iar începând cu iulie 2017, Pleininger a fost numit şi vicepreşedinte al directoratului OMV.

OMV Petrom a realizat în primul semestru al anului un profit net consolidat de 1,975 miliarde lei, cu 53% pes-te cel obţinut la jumătatea anului trecut, în condiţiile în care vânzările au crescut cu 15%, la 11,32 miliarde de lei, creşterea vânzărilor fiind datorată creşterii preţurilor şi volumelor la produsele petroliere şi electricitate, evoluţie ce a contrabalansat volumele mai mici ale vânzărilor de gaze apărute în urma declinului de 8% al producţiei şi al deciziei de înmaganizare a de trei ori mai mult gaz ca anul trecut.

OMV Petrom a avut o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în ţara noastră şi ţările învecinate prin intermediul a 792 benzinării, la sfârşitul lui martie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom. Numărul de angajaţi ai grupului OMV Petrom a scăzut cu 5% la finalul lunii iunie, la 12.767.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS