ÎN LIPSA BANILOR DE LA BUGET, Relansarea agriculturii se sprijină pe fonduri europene

COSMINA CAPALĂU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 mai 2010

Exploatarea potenţialului agricol al ţării noastre ar putea contribui în mod simţitor la creşterea economiei, întrucât aportul agriculturii, silviculturii şi pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut (PIB) se situează în jurul echivalentului a 6%, potrivit unor date recente publicate de Ministerul A-gri-culturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Prin comparaţie, în statele membre ale Uniunii Europene, această valoare se situează la aproximativ 1,7%. Ţara noastră nu dispune, însă, de fonduri pentru sprijinirea acestui sector, lipsa banilor fiind simţită în acest an şi prin eliminarea subvenţiilor din agricultură. În aceste condiţii, relansarea acestui sector economic, atât de necesară, pare din ce în ce mai greu de realizat.

Articol disponibil numai pentru abonaţi.

Autentificare Abonaţi

 

 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb