India a blocat 25 milioane de telefoane mobile chinezeşti fără număr de identificare

F.A.
Companii #Telecomunicaţii / 1 decembrie 2009

India a blocat 25 milioane de telefoane mobile chinezeşti deja vândute clienţilor indieni, după ce s-a constatat că nu deţin numărul de identificare necesar recunoaşterii apelurilor, a declarat azi ministerul telecomunicaţiilor, citat de AFP, conform NewsIn.

Conexiunile acestor telefoane la preţ redus fabricate în China au fost blocate, pentru că nu conţineau cele 15 numere de identificare internaţională pentru echipamentele portabile (IMEI), a declarat pentru AFP un responsabil al ministerului, care a preferat să îşi păstreze anonimatul.

"Tuturor operatorilor de telefonie mobilă li s-a cerut să blocheze serviciile a 25 milioane de aparate", a anunţat ministerul, ce consideră că "incapacitatea de a monitoriza telefoanele fără numărul IMEI este o ameninţare la adresa securităţii".

Clienţii care au cumpărat un astfel de telefon au fost preveniţi să-şi schimbe în termen de 15 zile telefonul sau să obţină un număr IMEI de la operatori, în schimbul a 4 dolari.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb