Inditex, proprietarul Zara, a făcut profit de 25 milioane de euro în ţara noastră

Ziarul BURSA #Companii / 11 iunie 2014

Afacerile retailerului spaniol de modă Inditex în România, unde deţine 98 de magazine sub brandurile Zara, Zara Home, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho şi Massimo Dutti, au ajuns la peste 175 milioane euro anul trecut, iar profitul a însumat aproape 25 milioane euro.

Inditex a obţinut anul trecut pe piaţa locală o cifră de afaceri cumulată de 776,5 milioane lei (175,7 milioane euro), cu circa 16% mai mare comparativ cu 2012, când s-a situat la 671 milioane lei (150,6 milioane euro), şi un profit net în creştere cu 12%, de la 97,2 milioane lei (21,8 milioane euro) la 109 milioane lei (24,7 milioane euro).

Astfel, atât rata de creştere a cifrei de afaceri, cât şi cea a profitului s-au înjumătăţit în 2013 faţă de 2012, când afacerile au urcat cu 30%, iar câştigul cu 20%.

Anul trecut, toate cele şapte branduri au înregistrat creşteri ale vânzărilor şi au fost profitabile. Cea mai mare creştere a profitului net a fost înregistrată de cele 19 magazine Bershka, de aproape 64%, iar cel mai mare avans al cifrei de afaceri a fost obţinut de Oysho, de 27,4%. La polul opus s-a situat brandul Stradivarius, al cărui profit a scăzut cu 34%, iar afacerile au urcat cu 6,9%.

Aproape jumătate din business şi profit a fost generat de cele 21 de magazine Zara, care au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 377,3 milioane lei (85,4 milioane euro), cu 13,5% mai mare decât în 2012, şi un profit net de 54,3 milioane lei (12,3 milioane euro), în creştere cu 5,6%.

Restul a fost generat în ordine de Bershka, Pull&Bear, Massimo Dutti, Stradivarius, Oysho şi Zara Home.

Bershka a avut anul trecut o cifră de afaceri 129,7 milioane lei (29,3milioane euro), cu 24% mai mare faţă de nivelul din 2012, şi un profit de circa 13 milioane lei (2,9 milioane euro). Cele 19 magazine Pull&Bear au raportat o creştere cu 12% a afacerilor, la 97,3 milioane lei (22 milioane euro), şi o stagnare a profitului, la 11,5 milioane lei (2,6 milioane euro).

În cazul Stradivarius, care cuprinde o reţea de 19 magazine, cifra de afaceri s-a situat la un nivel de 65,7 milioane lei (14,9 milioane euro), cu 6,9% mai mare, în timp ce profitul net a fost de 4,6 milioane lei (1,04 milioane euro), în scădere cu 34%.

Cele 9 magazine Massimo Dutti au înregistrat anul trecut o majorare cu 23,3% a afacerilor, la 73 milioane lei (16,5 milioane euro), şi cu 28,7% a profitului net, la 18,3 milioane lei (4,1 milioane euro).

Marca Oysho, care însumează 7 magazine, a avut anul trecut afaceri de 17,5 milioane lei (4 milioane euro), cu 27,4% mai mari, şi un profit de 3,75 milioane lei (848.000 euro), cu 34,2% peste nivelul din 2012.

Magazinele cu decoraţiuni Zara Home au avut anul trecut un câştig net de 3,45 milioane lei (782.000 euro), cu 48,5% mai mare, la afaceri în creştere cu 27%, de 16 milioane lei (3,6 milioane euro).

Inditex a deschis primele magazine din România în 2004 în franciză, iar în 2007 a intrat direct pe piaţă, potrivit Mediafax.

La nivel mondial, Inditex este prezent în aproape 90 de state cu o reţea de 6.340 de magazine şi a avut în 2013 vânzări de 16,7 miliarde euro şi un profit net de 2,4 miliarde euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro