Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul întâlnirii de sâmbătă că cu voluntarii SMURD şi studenţi medicinişti voluntari la Detaşamentul de Pompieri "Mihai Vodă" din Bucureşti, că este extraordinar că avem în România mii şi mii de voluntari care se implică în foarte multe activităţi. De Ziua Internaţională a Voluntarului, şeful statului a precizat că aceştia sunt exemple demne de urmat, iar ajutorul voluntarilor în aceste luni de pandemie a fost unul extrem de valoros, scrie News.
"Am dorit astăzi să mă întâlnesc cu o echipă de tineri excepţionali, cei care sunt în spatele meu, sunt voluntari. Astăzi este Ziua Internaţională a Voluntarului şi ţin să îi felicit şi pe cei care sunt astăzi împreună cu mine aici, dar şi cei care nu sunt astăzi aici. Este un lucru extraordinar că avem în România mii şi mii de voluntari care se implică în foarte multe activităţi. Îi felicit pe toţi astăzi de Ziua Voluntarului şi îmi exprim toată aprecierea şi gratitudinea pentru implicarea lor. Ei sunt exemple demne de urmat şi chiar în aceste săptămâni şi luni dificile de pandemie ajutorul lor a fost extrem de valoros. Tot despre implicare vorbim şi mâine. Mâine suntem chemaţi să ne implicăm cu toţii, prin vot, pentru viitorul României. Aşadar, mâine mergem cu toţii la vot", a declarat Klaus Iohannis, sâmbătă, după întrevederea cu voluntarii SMURD şi studenţi medicinişti voluntari la Detaşamentul de Pompieri "Mihai Vodă" din Capitală.
1. Plavannis-Voda prin loboda!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 05.12.2020, 18:31)
Oricum ar da-o Plavanul, tot la indemnul romanilor de a vota, ajunge(pt a asigura legitimitatea PNLeprelor sale in marea frauda de maine), exact ca in acel scheci celebru al lui Florin Piersic, cu castravetele! Plavane, dar chiar nimic despre pesedee?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2020, 19:36)
Foarte bine ca mai sunt si Romani patrioti care isi iubesc tara si care lucreaza fara a fi platiti.Tu,esti un TRADATOR si STRAIN de neamul romanesc ,faci numai rau acestui neam,si mai si esti platit si INTRETINUT de acest popor de care iti bati joc. VALIZA si lasane!
1.2. Anonim cretin si fatalau! (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 06.12.2020, 00:09)
In primul rand cretinule, invata sa scrii! Pe de alta parte observ ca, ti-ai luat doctoratul in limbi date in cur, ai devenit profesor universitar in luat la cioc bastoane si academician in masturbare cu ambele maini deodata! Sigur, In mediul tau familial i-ai avut pe ma-ta si pe tac-tu ," profesori exceptionali si indrumatori", pt ca ai absolvit „magna cum laude”, Universitatea de perversiuni sexuale, anormale! Probabil ca cersesti pe la colt de strada, iar ca sa-ti completezi veniturile insignifiante , iei la greu bastoane si-n gura si-n cur, asa ca daca te-as vedea, ti-as arunca si eu niste maruntis!
2. În șuturi
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2020, 19:22)
Așa merită scos de la Cotroceni.
3. N-am înțeles niciodată
(mesaj trimis de Cristian în data de 06.12.2020, 05:20)
N-am înțeles niciodată ce ii impinge pe studenții la medicină la astfel de acte caritabile de voluntariat în slujba statului, știind că politicienii țării toacă miliarde și că s-au cheltuit sume colosale pe armament de la americani, din bugetul statului.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2020, 05:49)
si toate acestea in conditiile in care ciolacul afirma ca nu este cazul suspendarii presedintelui
pai nu este vb de o gasca unita care "se cearta" doar de ochii lumii asa ca sa creeza spectacoll?