Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”

IOHANNIS:"România este mult sub media UE în ce priveşte integrarea tehnologiei digitale sau utilizarea serviciilor online"

J.P.
Miscellanea /

"România este mult sub media UE în ce priveşte integrarea tehnologiei digitale sau utilizarea serviciilor online"

Preşedintele Klaus Iohannis arată că România se situează mult sub media Uniunii Europene în privinţa integrării tehnologiei digitale sau a utilizării serviciilor online, punctând că viitoarea guvernare trebuie să se dedice consolidării avantajelor competitive pe care ţara noastră le deţine, conform Agerpres.

"România continuă să se situeze mult sub media Uniunii Europene în ceea ce priveşte integrarea tehnologiei digitale sau utilizarea serviciilor online. Ponderea întreprinderilor inovatoare este în continuare sub 20%, ceea ce reprezintă un semnal clar că trebuie stimulate dezbaterile pentru a identifica soluţii mult mai bune decât cele de până acum. Următorul ciclu de guvernare trebuie dedicat consolidării avantajelor competitive pe care România le deţine. Provocările viitorului, inclusiv în ceea ce priveşte antreprenoriatul creativ şi implicarea centrelor universitare cu tradiţie în susţinerea agendei digitale şi a inovării, ar trebui să devină o preocupare constantă pentru orice decident politic, indiferent de partid sau ideologie", afirmă şeful statului într-un mesaj transmis, joi, în cadrul evenimentului Innovation Labs-Demo Day 2020 de către consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Şeful statului mai arată că schimbările profunde înregistrate la nivelul relaţiilor sociale şi de muncă generate de situaţia epidemiologică au demonstrat importanţa digitalizării şi a potenţialului de adaptare şi inovare.

"Privind în perspectivă, România are astăzi avantajul conectivităţii ridicate, al capitalului uman, dar mai ales al unui interes crescut pentru o transformare digitală accelerată. De aceea, dezvoltarea ţării noastre ar trebui să aibă în centru promovarea susţinută a saltului tehnologic. Remedierea decalajelor tehnologice şi de inovare presupune investiţii consistente, private şi publice, dar şi o strânsă colaborare a mediului de afaceri cu mediul universitar în planul inovării. În perioada următoare, dezvoltarea competenţelor viitorului şi promovarea bunelor practici în materie trebuie să devină o prioritate", spune Iohannis.

El îşi exprimă susţinerea pentru iniţiative ca Innovation Labs, Romania TechNation ori proiecte guvernamentale precum Innotech Student.

"Interconectarea cercetării-dezvoltării cu cât mai multe sectoare ale economiei noastre reprezintă deja o premisă esenţială pentru creşterea competitivităţii. De aceea, iniţiative precum Innovation Labs reprezintă un exemplu de bună practică, ce trebuie dezvoltat şi multiplicat. Inovarea constituie un motor esenţial al progresului economic. Aceasta contribuie decisiv la creşterea calităţii vieţii oamenilor, facilitează dezvoltarea mediului antreprenorial şi stimulează competitivitatea", subliniază Klaus Iohannis.

Evenimentul Innovation Labs-Demo Day 2020 se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Agenda digitală nu e un scop în sine, ea trebuie să aibă susținerea populației.

    Cum ??? În mașini,pe sträzi toți cu smarfoanele în mâini...

    OTTO iar ti-a bagat sub nas cineva un text aiurit!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

23 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1145
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3849
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.5738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie