IPOTEZE DE WEEKEND Cît mai pot merge lucrurile din rău în mai rău?

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 22 mai

Cornel Codiţă

Mă întrebam zilele trecute, stînd de vorbă cu mine însumi, dacă tot se referă unii şi alţii la ţara asta ca la un vehicul pe care îl conduc: ar putea cineva să ia România şi să o ducă într-un service, pentru o revizie generală şi pentru reparaţiile absolut necesare? Nu cred să existe cetăţean al României care să nu fie convins că este nevoie de o asemenea intervenţie. Şi, încă, masivă, de urgenţă!

Sistemul de direcţie: vraişte. E ca în scena aceea celebră din Stan şi Bran, în care tot încercînd să cîrmească maşina, ba după ideile unuia, ba după ale celuilalt, unul dintre ei îşi pierde cumpătul, scoate volanul din capul coloanei de direcţie şi i-l pune în braţe celui de alături. Să conducă el, dacă e atît de nemulţumit! Politica noastră nu are şi nici nu controlează vreo direcţie. Nici din ”marile palate” al puterii, Cotroceni şi Victoria, nici din cabinetele ”seniorilor”, nici din conclavurile aşa zişilor lideri de partid. Nici măcar din subsolurile oculte ale puterii. De nicăieri. Pare că, la noi, politica este despre orice altceva, numai despre direcţia în care ar trebui să se mişte lucrurile importante şi, nu-i aşa, ţara însăşi, nu! În cel mai bun caz, politica livrează lozinci şi banalităţi veştejite de mult: modernizare, direcţia europeană, direcţia atlantică, direcţia tot pe loc, pe loc, pe loc, neclintiţi de mii de ani, direcţia China, direcţia Rusia etc. Vorbe de clacă şi fîsuri de ameţit prostimea. Blocul energetic e şi mai şi. Consumă combustibil în draci, şi bani şi muncă, de cel puţin două ori mai mult decît produce efect de antrenare şi putere de tracţiune. Acum, că suntem între noi, dacă aţi avea o maşină care consumă pentru fiecare cal putere, cam tot atîta cît un motor de vapor, cîtă vreme aţi ţine-o în folosinţă? Chiar şi dacă aţi fi miliardar, tot aţi duce-o la service, sau direct la remat! Economia României, atît cît produce şi cum mai produce nu are cum să îndestuleze atît nevoile sistemice minimale ale societăţii, cît şi pofta fără margini de jaf a ”elitelor” sale. Aşa că, pentru a rămîne în circulaţie, România se împrumută. În 35 de ani s-a tot împrumutat de vreo 126 miliarde euro, datoriile statului, plus vreo 104 miliarde datorii ale altor instituţii şi agenţi economici, pentru un total frumuşel de vreo 230 de miliarde euro!!! Între jaf şi efecte economico-sociale pozitive, proporţia este cam de 3/1, cu dinamică solidă spre 4/1. Evident, în acest ”regim de lucru” nu mai rămîn bani pentru investiţii de proporţii, pentru programe de dezvoltare pe termen lung, pentru ajustarea macro-dezechilibrelor sociale, nu sunt bani pentru învăţămînt, nici pentru sănătate, nici pentru dezvoltarea locală. Nu mai sunt bani, esenţialmente, decît pentru a se plăti salariile bugetarilor, ceva pensii, şi pentru a alimenta programele guvernamentale din care va continua jaful, la tura bugetară următoare.

Sistemul de transmisie, cel care face legătura dintre blocul energetic şi efectul de antrenare mecanică a vehicolului este rupt cel puţin în două locuri. Transmisia se face rigid, prin ax cardanic, cu coeficient de pierdere de cel puţin 8%. Asta la sistemele mecanice. La sistemele instituţionale ale administraţiei de la noi, pierderile urcă însă vertiginos către 40%. În plus, sistemul se blochează sau se rupe cam la fiecare doi kilometri de traseu parcurs, maxim două zile de funcţionare! La rîndul lor, sub-sistemele de transmisie a mişcării la roată sunt şi ele praf şi pulbere, aşa că pierderile numai pe transmisie se ridică uşor la 30% din puterea livrată de motor. Nu vă supăraţi, căruţa clasică, nu mai vorbesc despre caleştile de lux, oferă randamente mult superioare. Sunt net mai eficiente la raportul energie produsă, efect dinamic înregistrat.

Sistemul principal de siguranţă, frîne şi alte subsisteme adiacente de control asupra mişcării, ca şi inexistente. Deteriorate şi inoperante în cea mai mare măsură. Altminteri de ce nu ar fi oprit cineva căruţa din drum pînă acum, timp de trei decenii, văzînd, evident pentru oricine, că se duce de rîpă, în loc să meargă la tîrg.

Sisteme auxiliare, anti-şoc, siguranţă a circulaţiei, iluminare, vizualizare etc. sub standardele ”căruţei”. Cu excepţia claxonului, folosit de cei ce stau la volan şi ”conduc” vehiculul, prin care îşi anunţă zgomotos prezenţa pe suprafaţa planetei şi cînd e nevoie şi cînd nu este nevoie. Adică, în cele mai multe cazuri şi în fiecare zi.

Asta e ”marfa” şi starea în care se găseşte. Puneţi la socoteală şi rugina din şaşiu plus caroserie şi tabloul se completează de minune. O duce cineva la service? Nu prea se înghesuie ”corifeii” instalaţi la volan! Atunci, întrebarea inevitabilă devine: Cît mai poate merge aşa rabla? Cît mai este pînă să îşi dea duhul prin hîrtoapele drumurilor de provincie prin care o tîrăsc ”stăpînii”?

Ceea ce nu ştiu cei ce se foloses de România ca de o maşinărie de mobilizat împrumuturi pentru uzul întreţinerii sistemelor deteriorate şi corupte şi ca de o instalaţie de produs bani pentru jaful organizat al ”elitelor” este cum arată curba care descrie dinamica sistemelor intrate în regim disfuncţional, de criză. Sistemele forţate să funcţioneze la cote de avarie şi sub aceste cote fără nici o intervenţie menită să le readucă spre parametri minimali de standard sau de optim se comportă în mod înşelător. Curba degradării sistemice, nu doar funcţionale, ci şi de hard, începe să arate cu săgeata, hotărît în jos, încă de la instalarea crizei. După aceea, însă, în mod înşelător, tinde de cele mai multe ori să se aşeze pe o pantă relativ lentă de coborîre a rezistenţei la suprasolicitările de uzură. Semi-platoul acesta durează cam 90% din timpul funcţionării în regim de criză. După care, săgeata se prăbuşeşte brusc. Se înfige cu vîrful în pămînt, fără nici un alt preaviz!

Ipoteza mea este că aceşti 35 de ani de suprasolicitare disfuncţională a sistemelor sociale vitale ale societăţii româneşti a epuizat cel puţin trei sferturi din totalul timpului disponibil.

Opinia Cititorului

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2432
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5097
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0612
Gram de aur (XAU)Gram de aur657.1338

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb