Iranul va viza instalaţii ale companiilor americane din Orientul Mijlociu dacă infrastructura energetică iraniană va fi lovită, a avertizat sâmbătă şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araqchi, transmite AFP.
"Iranul va răspunde oricărui atac asupra instalaţiilor sale energetice", a declarat el într-un mesaj pe X, după loviturile americane asupra unor situri militare de pe insula Kharg, conform AFP.
"Dacă instalaţiile iraniene vor fi vizate, forţele noastre vor viza instalaţiile companiilor americane din regiune sau companii în care Statele Unite deţin acţiuni", a adăugat Araqchi, în timp ce războiul a intrat sâmbătă în a treia săptămână, potrivit AFP.
Într-un interviu pentru postul american MSNow, Araqchi a subliniat că atacurile americane asupra insulei Kharg au fost efectuate cu rachete cu rază scurtă lansate de la două locaţii situate în Emiratele Arabe Unite, dintre care una lângă Dubai, şi a criticat folosirea teritoriului vecinilor pentru astfel de atacuri, pe care a numit-o "total inacceptabil" şi "foarte periculoasă", transmite AFP.
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că a "distrus complet" ţinte militare pe insula Kharg şi a ameninţat că va ataca infrastructurile petroliere dacă Teheranul împiedică libera circulaţie a navelor în Strâmtoarea Ormuz, conform AFP.


















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2026, 09:11)
Golful ar trebui preluat de ONU, e prea important pentru planeta ca sa fie lasat in mana tarilor din jur. S-a mers prea departe cu suveranitatea. Banii din petrol sa mearga la fel ca pana acum la tarile respective, dar pe partea militara Consiliul de Securitate ONU sa fie suveran acolo, si pe o raza de 100 km in interiorul uscatului, in jurul Golfului. Cred ca si-ar permite 190 de tari sa administreze teritoriul ala si Golful, pe partea de securitate.