ISTORICUL PRIVATIZARII IN ROMANIA (23)Iniţiativele legislative pentru reglementarea procesului de despăgubire generat de prăbuşirea FNI

Mircea Ursache
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 02 august

Mircea Ursache

Voi încheia acest subiect, prezentând iniţiativele legislative care ar fi reglementat întreg procesul de despăgubire generat de prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.

Este interesant că propunerile s-au izbit de birocraţia guvernamentală şi nu a contat că toate obligaţiile asumate de stat prin AVAS pentru plata despăgubirilor au ajuns, aplicând coeficientul global de inflaţie, să fie de 229% mai mare faţă de sumele cerute prin executorii judecătoreşti. Fără comentarii.

Iată, aşadar, pe scurt, ce trebuia să adopte Guvernul României şi nu s-a întâmplat.

1.Proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Obiectiv: modificarea de la 6 luni la 12 luni de la primirea somaţiei de plată a termenului în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Data la care a fost iniţiat proiectul: în data de 10.02.2009 proiectul de act normativ a plecat în procedură de avizare la următoarele instituţii avizatoare: Cancelaria Primului Ministru, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţenesti.

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţenesti a transmis observaţii asupra proiectului de act normativ, respectiv soluţia de elaborare a unui nou act normativ împreună cu Ministerul Finanţelor Publice fără a produce consecinţe de modificare sau completare asupra prevederilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. S-a renunţat la promovarea proiectului de act normativ în favoarea comasării prevederilor acestuia cu cele ale proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect despăgubiri acordate persoanelor care au investit în unităţi de fond la Fondul Naţional de Investiţii.

2.Proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru completarea Legii nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii. Obiectiv: suportarea sumelor de plată stabilite în sarcina AVAS prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în condiţiile în care veniturile obţinute de AVAS din activitatea de valorificare a activelor statului şi din privatizare sunt insuficiente. Data la care a fost iniţiat proiectul: în data de 10.02.2009 proiectul de act normativ a plecat în procedură de avizare la următoarele instituţii avizatoare: Cancelaria Primului Ministru, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţenesti. S-a renunţat la promovarea proiectului de act normativ în favoarea comasării prevederilor acestuia cu cele ale proiectului de modificare a art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

3.Proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi din valorificarea activelor bancare neperformante. Obiectiv: posibilitatea deducerii de către AVAS din veniturile încasate din dividende a cheltuielilor prevăzute în bugetul instituţiei şi efectuate în conformitate cu prevederile legale. Data la care a fost iniţiat proiectul: în data de 17.02.2009 proiectul de act normativ a plecat în procedură de avizare la următoarele instituţii avizatoare: Ministerul Economiei, Cancelaria Primului Ministru, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţenesti. Proiectul a primit aviz nefavorabil de la Departamentul Relaţia cu Parlamentul din cadrul Guvernului României, această instituţie nefiind de acord cu promovarea sub forma unei ordonanţe de urgenţă.

4.Proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect despăgubiri acordate persoanelor care au investit în unităţi de fond la Fondul Naţional de Investiţii. Obiectiv: efectuarea eşalonată a plăţilor reprezentând despăgubiri FNI în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, faţă de termenul de 6 luni prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă nr. 22/2002. Data la care a fost iniţiat proiectul: proiectul de act normativ a fost transmis în procedură de avizare în data de 11.03.2009 către următoarele instituţii avizatoare: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţenesti. Proiectul a fost avizat favorabil de către Ministerul Finanţelor Publice cu recomandarea de a se introduce un alineat referitor la suspendarea executărilor silite pe o perioadă de 18 luni. Secretariatul General al Guvernului a înapoiat originalul proiectului de act normativ neavizat, însoţit de observaţii.

5.Proiect de lege privind acordarea unui împrumut Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în scopul plăţii prevăzute în titluri executorii având ca obiect despăgubiri acordate persoanelor care au investit în unităţi de fond la Fondul Naţional de Investiţii. Obiectiv: acordarea AVAS a unui împrumut de 210.000.000 lei pe o perioadă de 2 ani, din care primul an de graţie, începând cu luna aprilie a anului 2009. Data la care a fost iniţiat proiectul: proiectul a fost iniţial elaborat sub forma unei ordonanţe de urgenţă , a fost dezbătut în cadrul Şedinţei Guvernului României din data de 15.04.2009 şi a fost adoptat cu observaţia de a fi promovat în continuare sub forma unui proiect de lege. Proiectul de lege a fost promovat în data de 16.04.2009 şi transmis către următoarele instituţii avizatoare: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţenesti. Ministerul Finanţelor Publice nu a susţinut nici avizarea proiectului de lege şi nici a celui de ordonanţă guvernamentală şi recomanda ca plăţile prevăzute în titluri executorii având ca obiect despăgubiri acordate persoanelor care au investit în unităţi de fond la Fondul Naţional de Investiţii, să se suporte din bugetul AVAS (aşa cum spuneam, chiar nu au înţeles nimic).

6.Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind subrogarea Ministerului Finanţelor Publice în drepturile şi obligaţiile deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în temeiul Legii nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii. Obiectiv: transferul către Ministerul Finanţelor Publice, începând cu data prezentei ordonanţe, a calităţii procesuale pe care AVAS a dobândit-o în temeiul Legii nr. 333/2001 cu completările ulterioare, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, atât în faza de judecată cât şi în cea de executare silită. Data la care a fost iniţiat proiectul: proiectul de act normativ a fost transmis în procedură de avizare în data de 12.05.2009 către următoarele instituţii avizatoare: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţenesti şi Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul. Secretariatul General al Guvernului a avizat favorabil proiectul, dar Ministerul Finanţelor Publice a transmis aviz negativ asupra acestuia. Şi aşa au murit toate iniţiativele.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. ...

    ....

    ...

    Am primit despăgubirea prin executor judecătoresc de la AVAS, în contul de la bancă, al meu.

    Vreau să știu... dacă ratam înscrierea în Asociația păgubiților FMI (căci m-am scris în ultima zi)...

    Vreau să știu dacă cei care nu au fost membri ai asociației, si nu s-au adresat individual instanțelor judecătorești AU FOST despăgubiți, SAU NU . Mulțumesc!  

    1. Nu! Eu am făcut o cerere ,ca toată lumea dar apoi nu m-am mai interesat si nu am primit nimic !

      Printre statele lumii drepte, care mențin pedeapsa cu moartea ... execuția pe scaunul electric , mai este "în viață" în vreunul?

      Patronul FNI și complicii săi, patronul Caritas și complicii săi, sau gândit vreo clipă că acolo ar fi trebuit trimiși?  

      Apropo: de ce nicio veste despre ei! A recuperat statul român prejudiciul integral din averile lor? Sunt pensionari cu o pensie corectă si simțită bazată doar pe contributivitate? Locuiesc în vreo garsonieră, fără menajeră și limuzină.? Dar cu odihna nocturnă, dorm bine, sau au coșmaruri ca și cei câțiva urmăriți pentru crime grave împotriva umanității???

      Dar, iată că Multi-miliardarul (în ani de viață) El Atotputernicul... vede, aude, dar tace !!?? Vede cum "semănul său, omul" si Terra creația Sa....  

      Mulțumesc pentru răspuns _4.1_!

      Îmi pare rău că ai pierdut. Răcorește-te citind atacul meu la adresa "Bărbosului", Cel Vinovat pentru prea multe câte se întâmplă pe la noi și prin întregul Univers 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro