Crypto

ISTORICUL PRIVATIZĂRII IN ROMÂNIA"Primul val de consum, nu de investiţii (II)"

Mircea Ursache
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 ianuarie

Mircea Ursache

După ce multă vreme în conformitate cu prevederile art. 286 din Legea 297/2004, orice persoană a putut dobândi cu orice titlu sau putea deţine, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, acţiuni emise de către societăţile de investiţii financiare din transformarea Fondurilor Proprietăţii Private, dar nu mai mult de 5% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare, astăzi, urmare legislaţiei actuale pragul de deţinere a dispărut.

Precizăm că la înfiinţare, actele constitutive ale SIF prevedeau un prag de deţinere de maxim 0,1%. Acest prag a fost o decizie politică, bazată pe temerea că unii acţionari ar putea cumula prea multe acţiuni, ajungând să controleze astfel o mare parte a avuţiei naţionale.

Pragul de deţinere a acţiunilor SIF a fost în permanenţă un subiect de dezbatere.

Astfel, prima ridicare a pragului s-a făcut de la 0,1% la 1% prin Ordonanţa de Guvern 41/2005 aprobată în anul 2006 prin Legea nr. 97/2006, care modifica conţinutul art. 286^1 din Legea 297/2004. Prin aceeaşi lege s-a introdus interdicţia oricărei persoane de a dobândi sau de a deţine, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, acţiuni emise de către Societăţile de Investiţii Financiare rezultate din transformarea Fondurilor Proprietăţii Private într-un procent mai mare de 1% din capitalul social al Societăţii de Investiţii Financiare.

A doua ridicare a pragului, de la 1% la 5%, a fost iniţiată în anul 2009 (după ce în prima parte a anului în cadrul AGA SIF1 au avut loc dispute ample ca urmare a suspendării de către management a drepturilor de vot pentru un grup semnificativ de acţionari bănuiţi că ar acţiona concertat împreună cu Banca Transilvania). Proiectul de lege a primit vot favorabil în Senat pe 11 noiembrie 2009, ulterior urmând dezbateri în Camera Deputaţilor care au blocat actul normativ, până la începutul lunii noiembrie 2011 când a primit avizul Comisiei Buget-Finanţe al Camerei Deputaţilor. Votul favorabil decisiv s-a dat în 15 decembrie 2011, fiind emisă în acest sens Legea nr. 11/2012.

(Va urma)

Precizăm că legislaţia pieţei de capital nu prevede existenţa unor limite de deţinere din capitalul social al emitenţilor, cu excepţia operatorilor de piaţă, în acest caz limita de deţinere fiind o decizie politică stabilită prin lege.

De asemenea, merită menţionat că actul constitutiv al Fondului Proprietatea (FP), entitate similară celor 5 SIF-uri, nu reţine existenţa unor limitări privind deţinerea de acţiuni FP.

Aşadar am plecat de la o economie centralizată decizional, în care cetăţenii deţineau bani şi active pe hârtie. În 1990 s-au restituit părţile sociale oprite de regimul comunist. A fost primul val de consum, nu de investiţii. Apoi, s-au emis legi care să asigure transferul proprietăţii de la stat la privat (Legea nr. 15/1990 de distribuire cu titlu gratuit către populaţie a 30% din avuţia naţională).

A urmat apoi Legea 58/1991 de privatizare: societăţile socialiste de stat s-au transformat în societăţi comerciale (cu 70% statul român şi 30% FPP-uri). Au fost distribuite astfel 17 milioane certificate de proprietate (valoare nominală de 25.000 lei fiecare).

După ce Legea MEBO a transferat salariaţii din 500 de întreprinderi în acţionari grupaţi în asociaţii (proprietari în indiviziune), a apărut celebra Lege pentru programul de privatizare în masă prin care s-au emis "cupoanele" de valoare nominală 975.000 lei vechi, care urmau a fi subscrise. Dar, cetăţenii au preferat să le vândă la un preţ cu discount de 60-90% (pe filieră intermediari).

În 1989 ţara noastră avea 11.200 societăţi comerciale cu capital de stat (PIB-ul României era 42,6 miliarde echivalent în euro), majoritatea comasate în industrie (acopereau 46,2% din PIB) în care "lucrau" 8,2 milioane de salariaţi. Proprietatea de stat era covârşitor dominantă, cea corporatistă şi privată fiind cvasi-inexistente.

Chiar dacă datoria publică era zero şi avea indisponibilităţi valutare de 1,5 miliarde USD, aceste "performanţe" erau rodul unei pieţe nefuncţionale, neconcurenţiale, cu randamente reduse, a unei industrii energofage şi supradimensionate. Poate niciun alt stat din blocul răsăritean nu avea un sistem decizional mai centralizat ca cel economic, politic şi social românesc.

Companiile româneşti care urmau a fi privatizate, deţinute integral de stat, au fost, imediat după 1990 supuse primei transferări de capital prin operaţiunea de "privatizare în masă" prin care statul a împroprietărit cetăţenii români (având peste 18 ani la 1 ianuarie 1990) cu 30% din proprietatea sa.

De reţinut că în 2014 nivelul capitalului companiilor româneşti privatizate sau nu, s-a multiplicat de 4 ori ajungând la 118 miliarde euro.

Este evident, cu excepţia celor răuvoitori, că nivelul capitalului românesc a suferit dinamica ascendentă ca urmare a capitalului privat, care a ajuns astăzi la 83% din total capital privat, în timp ce capitalul străin reprezenta 48% din total capital privat, comparativ cu cel autohton (52%).

Nu sunt multe investiţiile construite de la zero în industria românescă după 1990, astfel încât pot afirma că preponderent investiţiile străine directe la nivelul anului 2015 au atins 60 de miliarde de euro şi sunt defalcate astfel: 32,5 miliarde euro de tip greenfield şi 27,5 miliarde euro din fuziuni şi achiziţii în procesul de privatizare.

Se reproşează adeseori că investitorii interesaţi de achiziţia de active din industria românească nu au avut interese de a le dezvolta. Cu o legislaţie elaborată la nivelul cunoştinţelor anului 1990 pe care niciun guvern sau majoritate parlamentară, de stânga sau dreapta, perindate la putere în cicluri

succesive, nu a modificat-o fundamental vreodată, puţini au luat în calcul verificarea bonităţii potenţialilor cumpărători. Legislaţia privatizării în România a avut o puternică componentă socială: preţul intrisec al companiilor scoase la privatizare a fost trecut în planul al doilea, interesul legiuitorului fiind asigurarea funcţionarii companiilor pe o perioadă de 5-10 ani prin obligarea cumpărătorului de a asigura infuzia de capital de lucru, de a asigura finanţarea investiţiilor tehnologice şi de mediu (impuse de Uniunea Europeană), pastrarea locurilor de muncă şi semnarea unui pact social cu reprezentanţii salariaţilor. Trei sunt comentariile obligatorii de făcut pentru înţelegerea reală a procesului de privatizare: primul se referă la lipsa de decizie politică privind amnistia fiscală astfel încât companiile au fost vândute la pachet cu datoriile istorice (bugetare sau comerciale), în multe cazuri aceste obligaţii grevând procesul investiţional. Mai mult decât atât, sume importante din capitalul de lucru aportat de cumpărător s-a dus pe apa sâmbetei, adică pentru plata datoriilor către furnizorii de utilităţi. Al doilea la faptul că statul şi-a luat măsuri asiguratorii pentru ca noul proprietar să-şi îndeplinească obligaţiile post-privatizare asumate prin contractul de cumpărare; aceste măsuri asiguratorii pe de o parte păstrarea gajului pe acţiunile vândute până la îndeplinirea ultimei obligaţii precum şi interdicţia vânzărilor de active din fluxul viabil productiv al companiei, fără acordul vânzătorului (fapta intrând în sfera penalului dacă s-ar fi înstrăinat activele). Al treilea aspect (poate cel mai important) îl constituie însă graficul de privatizare, recluzând calendarul, ordinea şi perioada.

Pentru asta, ţinând cont că procesul de privatizare s-a derulat cu consultanţa financiară a FMI şi BM, România a beneficiat de două programe PSAL1 şi PSAL 2 care eşalonau companiile după marime şi profil, număr de salariaţi şi producţie internă/externă s.a.

Cu atâtea prevederi şi măsuri legislative, dar şi sub supravegherea creditorilor internaţionali, România a redus procesul de privatizare într-un pat al lui Procust, în care s-a străduit să încapă. Ţinând cont că niciunul dintre contractele de privatizare nu a fost reziliat din vina vânzătorului (statul român prin instituţiile sale specializate AVAS, APPAPS, OPSI etc) pot spune că a şi reuşit. Cum se pot explica atunci cazurile mediatizate? Ne spune Florian Goldstein în analiza High Net Worth individual (HNWI), adică indivizi cu valoare (financiară) înaltă. Nimeni începând cu 1990 nu a avut cunoştinţă (sau dacă a avut cunoştinţă, nu a avut interesul) să verifice dacă, din potenţialii interesaţi de privatizarea companiilor româneşti, vreunul se încadrează în grupul de persoane care deţine averile mari şi foarte mari în lume. Poate atunci nu ne-am fi prăjit cu cumpăratori precum cei de la Nitramonia, ARO etc. şi nu mă refer la cei înscrişi în categoria ultra HNWI cu deţineri proprii de peste 30 miliarde USD (sunt vreo 871.000 persoane în lume), nici la cei mijlocii (mid-tier milionaires) cu deţineri între 5-30 milioane USD, ci la cei cu deţineri de minim 1 milion USD (excluzând reşedinţa primară, colecţii şi bunuri de folosinţă îndelungată, datele fiind obţinute de Deloitte Center for Financial Services New York City). Trebuie să recunoaştem că în lume sunt câteva state (puţine) care şi-au creat organe fiscal HNWI.

(Va urma)

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu înțeleg necesitatea acestui articol !

    Păcat că nu mai traieste Chelu să ne spună treaba cu " pragurile " lui Ursache!

    Păi nimeni nu a respectat, nici băncile, nici Chelu,nici Drăgoi etc. Ursache esti departe de lumea reală... 

    1. Te va lamuri Make in perioada urmatoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

02 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4161
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6329
Gram de aur (XAU)Gram de aur225.4539

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro