IT Genetics intră în linie dreaptă pentru listarea pe piaţa AeRO a BVB în prima parte a anului 2026

A.B.
Piaţa de Capital / 11 decembrie 2025

IT Genetics intră în linie dreaptă pentru listarea pe piaţa AeRO a BVB în prima parte a anului 2026

IT Genetics S.A., companie românească de tehnologie specializată în soluţii de automatizare digitală şi eficienţă operaţională pentru afaceri, anunţă închiderea plasamentului privat pentru acţiunile sale, intermediat de SSIF TradeVille S.A., în urma căruia a atras 5,2 milioane de lei de la investitori. Plasamentul privat, care a avut loc în perioada 5-11 decembrie 2025, a înregistrat în total 81 de subscrieri, potrivit unui comunicat al companiei, de la care transmitem cele ce urmează. Investitorii au subscris 748.341 de acţiuni la un preţ de 7 lei pe acţiune. Dintre acestea, 469.011 acţiuni au fost subscrise peste pragul de 105.000 de lei, nivel care a permis investitorilor eligibili să beneficieze de discount-ul de 5% faţă de preţul final al plasamentului privat.

„Închiderea cu succes a plasamentului privat marchează un moment în care încrederea investitorilor se întâlneşte cu viziunea noastră pe termen lung. Pentru noi, accesul la piaţa de capital reprezintă, pe lângă o sursă de finanţare, şi un angajament ferm de a ne conduce Grupul cu transparenţă, disciplină şi responsabilitate faţă de comunitatea de investitori. Cu sprijinul noilor acţionari, consolidăm poziţia IT Genetics de companie de tehnologie regională, capabilă să dezvolte produse scalabile şi să construiască infrastructura operaţională care să definească standardele pieţei în următorii ani. Este un pas important în maturizarea organizaţiei şi în afirmarea rolului nostru în digitalizarea proceselor operaţionale din industriile în care activăm. Le mulţumim tuturor partenerilor care ne-au fost alături în acest proces, consultanţi, avocaţi, echipa de brokeraj, precum şi investitorilor care au ales să ne sprijine şi să contribuie la construcţia viitorului IT Genetics”, au declarat Liviu Sima şi Ştefan Axinte, cofondatori IT Genetics.

IT Genetics a fost fondată în 2007 de către antreprenorii Liviu Sima şi Ştefan Axinte, iar în aproape două decenii de activitate compania a evoluat într-un Grup ce reuneşte un ecosistem integrat de nouă entităţi active în dezvoltare software, producţie de hardware şi consumabile, precum şi servicii de fulfilment. Din acest ecosistem fac parte Zinta (consumabile pentru etichetare), Planograma (software WMS) şi Waytr (operaţiuni digitale pentru HoReCa).

Pe lângă operaţiunile de pe piaţa locală, Grupul are o prezenţă internaţională prin subsidiare în Ungaria, Bulgaria, Spania şi Italia şi urmăreşte extinderea pe noi pieţe. Compania furnizează soluţii de digitalizare şi automatizare end-to-end pentru clienţi din logistică, retail, producţie industrială, eCommerce şi HoReCa. Peste 20.000 de companii din Europa utilizează tehnologiile IT Genetics pentru a-şi eficientiza şi scala operaţiunile.

„Ne bucurăm să aducem la bursă o nouă companie dintr-un sector extrem de important pentru economia României. Succesul acestui plasament privat atestă interesul investitorilor către sectorul de IT, în ciuda dificultăţilor înregistrate în anul curent. Le mulţumim investitorilor care au răspuns prezent unei noi oferte intermediate, precum şi partenerilor noştri şi emitentului pentru încrederea acordată”, a declarat Alexandru Dobre, Director General Adjunct, TradeVille.

Suma atrasă în cadrul plasamentului privat va fi utilizată pentru extinderea operaţiunilor în Italia şi intrarea pe pieţele din Franţa şi Germania, precum şi pentru dezvoltarea segmentului de automatizări industriale şi robotică.

În perioada următoare, IT Genetics va parcurge etapele necesare pentru admiterea la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, unde acţiunile vor fi listate sub simbolul „ITG”. Odată cu intrarea pe piaţa de capital, compania are în vedere implementarea unei politici de distribuire a aproximativ 50% din profit ca dividende, reflectând dorinţa de a oferi investitorilor predictibilitate şi stabilitate. Pe termen mediu şi lung, obiectivul companiei în ceea ce priveşte piaţa de capital rămâne tranziţia către Piaţa Principală a BVB, în concordanţă cu strategia de a consolida Grupul ca jucător regional şi de a extinde baza de investitori.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. De unde și până unde 7 lei acțiunea??????

    1. Din prospect. Nu l-ai citit, cu creionul in mina?

      Unde este prospectul? nu a fost publicat pe bvb.ro

      Nu te ingrijora, cumperi cu 3 lei in maxim un an.

      pai ce prospect? ca nu a fost ipo. a fost plasament privat. adica au avut acces la memorandum cei care au solicitat brokerului detalii ca sa bage bani. ca nu mai e bataie mare ca atunci cand dadea airclaim tepe

      A fost plasament privat. Nu te-a invitat Tradeville?

      Pe bvb se publica cind este listata.

      Dupa cum vezi, colegul 1.3 s-a antepronuntat. E bun de presedinte de Curte de Apel. 

      Nu vreau sa cumpar nici macar la valoarea nominala!

      XRX, ceva? LEAPS, FRIK, DROL...?

      fa un Call :))))

      Ti-am dat beep si sunt voinic

      Dar in cap nu am nimic. 

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb