IT Genetics S.A. a anunţat intenţia de a se lista pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în T1 2026, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
Înaintea listării, IT Genetics va derula un plasament privat pentru acţiuni noi, oferind investitorilor până la 1.073.680 de acţiuni nou emise. Plasamentul este estimat să aibă loc în următoarele zile şi va fi intermediat de SSIF TradeVille S.A., iar admiterea la tranzacţionare pe BVB este planificată pentru primul trimestru al anului viitor.
Liviu Sima şi Ştefan Axinte, cofondatori IT Genetics au declarat că: „Am construit IT Genetics în ultimii 18 ani având un obiectiv clar: să le oferim companiilor acces la tehnologie care îmbunătăţeşte eficienţa, reduce costurile operaţionale şi accelerează transformarea digitală. Dintr-un start-up fondat în anul 2007, am ajuns un grup internaţional cu operaţiuni în România, Ungaria, Bulgaria, Spania şi Italia, nouă companii complementare şi o cifră de afaceri de 100 de milioane de lei în 2024. În prezent, intrăm într-o nouă etapă de scalare a businessului şi vrem să deschidem Grupul ITG către investitori care cred în potenţialul tehnologiei de a transforma afacerile. Listarea ne oferă acces la capital pentru dezvoltare, o vizibilitate crescută şi, foarte important, o validare externă a performanţei noastre”.
Potrivit comunicatului, IT Genetics este deţinută în mod egal de cofondatorii săi, Liviu Sima şi Ştefan Axinte, care deţin în prezent câte 50% din Companie prin vehiculele lor de tip holding, Amis Ventures şi Akiva Global Assets. Grupul a evoluat într-un ecosistem integrat format din nouă entităţi care acoperă dezvoltarea de software, producţia de hardware şi consumabile, precum şi servicii de fulfilment, incluzând Zinta (consumabile pentru etichetare), Planograma (software WMS), Waytr (operaţiuni digitale pentru HoReCa) şi Mondo Logistics (servicii de e-fulfilment). Pe lângă operaţiunile de pe piaţa locală, Grupul are o prezenţă internaţională, cu subsidiare în Ungaria, Bulgaria, Spania şi Italia, şi are în plan extinderea pe noi pieţe. Compania furnizează soluţii de digitalizare şi automatizare end-to-end pentru clienţi din sectoarele logistică, retail, producţie industrială, eCommerce şi HoReCa. Peste 20.000 de companii din întreaga Europă se bazează pe tehnologiile IT Genetics pentru a-şi eficientiza şi scala operaţiunile.
În 2024, IT Genetics şi-a continuat traiectoria solidă de creştere. Grupul a încheiat anul cu venituri consolidate de aproximativ 100 de milioane de lei, înregistrând o creştere cu 36% faţă de 2023, susţinută de extinderea pe toate liniile de business, cererea în creştere pentru soluţii de digitalizare şi automatizare şi dezvoltarea accelerată a diviziei de software. Profitul net a ajuns în 2024 la 5 milioane de lei, o majorare cu 83% faţă de anul precedent, evidenţiind eficienţa operaţională, controlul strict al costurilor şi îmbunătăţirea marjelor atât pe segmentul de hardware, cât şi pe cel de software. De asemenea, anul a fost marcat de o creştere semnificativă a veniturilor recurente generate de soluţiile software proprii, de o evoluţie solidă a diviziei de consumabile Zinta şi de interesul iniţial generat de platforma de economie circulară Toolbox, recent lansată, toate acestea contribuind la o bază de venituri mai diversificată şi mai rezilientă.
Pentru a finanţa următoarea etapă de creştere, compania urmăreşte să atragă până la 7,5 milioane de lei printr-un plasament privat de acţiuni nou emise. Capitalul va susţine expansiunea internaţională, prin extinderea în Italia şi deschiderea pieţelor din Franţa şi Germania, precum şi consolidarea operaţiunilor locale prin echipe regionale suplimentare, o nouă unitate de producţie Zinta, dezvoltarea platformei Toolbox, scalarea produselor software proprii şi achiziţii strategice. Ca parte a structurii ofertei, investitorii care subscriu cel puţin 105.000 de lei vor beneficia de un discount de 5% faţă de preţul final al plasamentului, un mecanism conceput pentru a atrage capital strategic pe termen lung.
Totodată, IT Genetics are în vedere adoptarea unei politici de distribuire a minimum 50% din profit sub formă de dividende, cu scopul de a oferi investitorilor predictibilitate şi stabilitate.
Grupul se aşteaptă ca operaţiunile internaţionale să contribuie într-o măsură tot mai mare la performanţa viitoare. În următorii doi-trei ani, IT Genetics îşi propune ca cel puţin 25% din venituri să fie generate în afara României, obiectiv susţinut de extinderea echipelor comerciale, localizarea platformei şi dezvoltarea de soluţii adaptate fiecărei pieţe. Pe termen mediu şi lung, Compania intenţionează să facă tranziţia către Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, în linie cu ambiţia de a deveni un lider regional în soluţii pentru digitalizarea lanţurilor operaţionale şi extinderea bazei de investitori.
La momentul admiterii la tranzacţionare, acţiunile Companiei sunt aşteptate să fie listate pe piaţa AeRO cu simbolul „ITG”.



















































Opinia Cititorului