JOE BIDEN, MESAJ PENTRU MIGRANŢI: ''Nu veniţi în SUA''

G.U.
Internaţional / 17 martie 2021

''Nu veniţi în SUA''

Preşedintele SUA, Joe Biden, le-a cerut ieri minorilor şi familiilor fără documente, protagonişti ai ultimului val de migraţie către Statele Unite, să rămână în ţările lor, transmite EFE, conform Agerpres.

''Nu veniţi (în SUA). Nu vă părăsiţi satul, oraşul sau comunitatea'', a declarat Biden într-un interviu la ABC News care va fi difuzat miercuri şi din care postul de televiziune a prezentat deja câteva fragmente.

Acesta a fost mesajul transmis de Biden pe fondul creşterii numărului de minori neînsoţiţi şi fără documente care în ultima săptămână traversează Mexicul în direcţia SUA, în pofida faptului că frontiera comună este închisă din cauza restricţiilor antiepidemice.

Casa Albă se află sub presiune pentru a da un răspuns la situaţia miilor de minori fără documente care se află în centre de detenţie frontaliere sau în adăposturi ale Departamentului Sănătăţii (HHS), notează sursa citată.

Potrivit postului CBS News, peste 4.200 de migranţi minori neînsoţiţi se aflau duminică în centre de detenţie provizorie ale Serviciului Vamal şi de Protecţie a Frontierelor (CBP).

Confruntat cu această situaţie, Biden a trimis la începutul lunii o amplă delegaţie formată din consilieri de-ai săi pentru a vizita frontiera din statul Texas şi a luat mai multe măsuri, printre care mobilizarea pentru 90 de zile a Agenţiei Federale de Gestionare a Urgenţelor (FEMA), care să se ocupe de minori.

Totuşi, Casa Albă a evitat să descrie situaţia de la frontieră drept ''criză'', termen folosit în schimb de opoziţia republicană, şi insistă că este vorba despre ''o provocare'' şi ''o mare problemă''.

Întrebat marţi de jurnalişti, Biden a exclus posibilitatea de a vizita ''deocamdată'' frontiera cu Mexicul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fu** you, Biden

    Nu de aia ai fost ales.

    Deschide granitele, bunicule, lasa-ne sa intram sa putem manca. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb