LA ORELE PRÂNZULUI: Lichiditate de circa 21,76 milioane lei pe BVB

F.A.
Piaţa de Capital / 13 ianuarie 2014

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 21,76 milioane lei (circa 4,78 milioane euro).

La orele prânzului, indicii BVB evoluau indecis. Astfel, indicele BET-FI a urcat cu 1,26%, până la 32.110,02 puncte, în timp ce indicele BET-C a coborât cu 0,02%, la 3.412,97 puncte.

În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea au scăzut cu 0,3%, în jurul orei 13:00, la un preţ de 0,8415 lei/unitate, iar titlurile Romgaz (simbol SNG) urcă cu 0,06% la 34,67 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz s-a apreciat cu 0,93%, până la 10,3 dolari.

Acţiunile tuturor Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) erau în creştere la această oră.

Astfel, SIF1 (Banat-Crişana) creşte cu 1,89%, până la 1,35 lei, SIF2 (Moldova) cu 1,76%, până la valoarea de 1,5 lei, iar SIF3 (Transilvania) s-a majorat cu 1,62%, atingând 0,69 lei per acţiune.

De asemenea, SIF4 (Muntenia) a înregistrat o creştere cu 3,94%, până la preţul de 0,9355 lei, în timp ce SIF5 a cunoscut o sporire de 1,2%, la 2,03 lei per acţiune.

Până la această oră, au fost realizate patru tranzacţii de tip Deal, două cu 266.000 de acţiuni BRD - Groupe Societe Generale (simbol BRD), în valoare de 2,45 milioane lei, şi două cu 2 milioane de acţiuni SIF Moldova (simbol SIF2), în valoare de 3 milioane lei.

Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la orele prânzului, la 591.039,71 lei (130.050,32 euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb