Abonament gratuit

LAURENŢIU BUTUC, GREEN VILLAGE SFÂNTU GHEORGHE:"Delta Dunării începe să fie prezentă în ofertele agenţiilor naţionale şi internaţionale"

A consemnat ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii /

"Delta Dunării începe să fie prezentă în ofertele agenţiilor naţionale şi internaţionale"

"Singurele situaţii când autorităţile locale îţi trec pragul sunt controalele şi avertizările" 

"Există o cerere constantă a turiştilor din Germania, Marea Britanie şi Austria, pentru Delta Dunării"

Turismul din Delta Dunării a crescut, comparativ cu anul trecut, aşa cum ne-a declarat Laurenţiu Butuc, directorul general al Green Village din Sfântu Gheorghe.

Domnia sa ne-a acordat un interviu în care ne-a povestit cum a decurs acest sezon în Delta Dunării, câţi turişti au trecut pragul complexului Green Village, dar şi de ce activităţi se pot bucura turiştii şi care sunt principalele probleme din Deltă.

Reporter: Cum apreciaţi evoluţia turismului în Delta Dunării comparativ cu anul trecut? Care au fost principalii factori care au influenţat turismul din zonă?

Laurenţiu Butuc: Comparativ cu anul trecut, turismul în Delta Dunării este în creştere, beneficiind de promovarea mult mai bună din ultima vreme şi de o prezenţă care începe să fie personalizată în cadrul diferitelor evenimente ce au ca scop promovarea zonei şi a destinaţiei. În pofida creşterilor constante din ultimii ani, evident că încă sunt multe lucruri de făcut. Este nevoie de un efort constant atât din partea administraţiilor regionale şi locale, cât şi a operatorilor de turism.

Îmbucurător este faptul că Delta începe să-şi facă simţită prezenţa prin diferite oferte personalizate atât în cadrul agenţiilor naţionale, cât şi internaţionale. Turismul specializat pe anumite nişe precum birdwaching, pescuit sportiv sunt în creştere. În acelaşi timp, o nişă insuficient exploatată este zona corporate.

Reporter: Câţi turişti trec anual pragul resortului Green Village?

Laurenţiu Butuc: În 2016, la Green Village şi la Green Dolphin am avut aproximativ 10.000 de turişti. Numărul de turişti români şi străini care au vizitat Green Village Resort a crescut anul trecut cu aproximativ 50% comparativ cu 2015. Iar pentru acest an estimăm o creştere de 20 % a numărului de vizitatori.

Reporter: Aveţi şi oaspeţi străini? Care este procentul lor şi din ce ţări ajung la dumneavoastră?

Laurenţiu Butuc: Procentul turiştilor străini care aleg Green Village este de aproximativ 5%, o cifră care arată potenţialul enorm pe care Delta îl are comparativ cu alte destinaţii atât din ţară, cât şi din regiune. Zona lor de provenienţă este variată, dar se manifestă o cerere constantă a turiştilor din Germania, Marea Britanie şi Austria.

Reporter: De ce aleg turiştii o vacanţă în Delta Dunării?

Laurenţiu Butuc: Delta îşi păstrează unicitatea şi biodiversitatea neegalată de alte destinaţii din ţară şi chiar şi din Europa. Pe lângă aceasta, calitatea serviciilor este în creştere şi asistăm şi la o schimbare de mentalitate în rândul operatorilor economici care încep să înţeleagă faptul că turismul poate fi cheia asigurării continuităţii comunităţilor din regiune pe termen lung.

Nu vreau să minimalizez aici alte destinaţii, dar trebuie amintit faptul că turiştii pot petrece timp de calitate la Green Village bucurându-se de mare, de natură, la un nivel calitativ cel puţin egal cu orice locaţie de la mare. Dacă adăugăm şi partea culturală, tradiţiile autentice şi Dunărea, faptul că aici te bucuri şi de mare şi de Dunăre, beneficiile sunt multiple pentru o vacanţă reuşită în Deltă.

Reporter: Ce activităţi le propuneţi celor care ajung la dumneavoastră?

Laurenţiu Butuc: Noi depunem în mod constant eforturi pentru ca turiştii care ajung la noi să intre în contact cu comunitatea locală şi să cunoască tradiţiile, obiceiurile şi istoria zonei. În acest sens, organizăm tururi cu ghid în zonă, excursii în Deltă, mese tradiţionale, seri muzicale.

De asemenea, avem o zonă de agrement pe care o îmbunătăţim constant şi oaspeţii Green Village pot alege plimbări cu bicicleta, tururi de caiac, pescuit sportiv, vizionări de filme sau yoga şi pilates. În plin sezon, organizăm concerte în aer liber, piese de teatru şi nu în ultimul rând ateliere pentru copii.

Reporter: Ce plimbări pot fi făcute, cu barca, în această zonă? Şi ce cost au astfel de excursii?

Laurenţiu Butuc: Sunt peste 15 tipuri de excursii pe care Green Village le poate organiza în zonă, iar preţul variază de la 35 ron / persoană - excursie la vărsarea Dunării în mare până la 650 ron/persoană - o excursie de o zi prin întreaga Deltă, în care asigurăm şi masa.

Organizăm excursiile cu personal specializat şi acordăm o atenţie deosebită confortului şi siguranţei.

Reporter: Care este tariful mediu pentru o noapte de cazare în resortul dumneavoastră?

Laurenţiu Butuc: În plin sezon, poate ajunge şi la 130 euro / noapte - camera dublă în regim de demipensiune, deci mult mai avantajos decât pe litoral.

Reporter: Cât ţine sezonul la Green Village şi care sunt cele mai aglomerate perioade?

Laurenţiu Butuc: La Green Village sezonul începe primăvara, în aprilie şi ţine până în decembrie. Încheiem şi în acest an sezonul după organizarea petrecerii de Anul Nou. Cele mai aglomerate perioade rămân lunile de vacanţă, iulie şi august, deşi atât lunile de primăvară cât şi cele de toamnă au un farmec unic şi oferă experienţe cu care niciun alt loc nu se poate lăuda.

Reporter: Se spune că atunci când există o fluctuaţie mare a numărului de turişti există şi riscul de distrugere a zonei, cum apreciaţi acest lucru?

Laurenţiu Butuc: Da, aceasta este o provocare şi o preocupare continuă. Suntem membrii AER (Asociaţia de Ecoturism din România) şi pentru noi protejarea mediului înconjurător este o datorie pe care încercăm să o transmitem nu doar colaboratorilor noştri cât şi celor care ne trec pragul, atât ca turişti, cât şi în cadrul diferitelor campanii şi acţiuni pe plan local pe are le iniţiem sau la care participăm în mod activ.

Reporter: Care credeţi că sunt principalele probleme din Deltă şi cum consideraţi că pot fi îndreptate?

Laurenţiu Butuc: Eu cred că principala problemă este lipsa unei viziuni clare de dezvoltare a zonei. La aceasta se adaugă şi regretabila lipsă a infrastructurii şi a facilităţilor de bază pentru un trai decent pentru cei care locuiesc aici. O altă problemă o reprezintă lipsa implicării autorităţilor în curăţarea Deltei, decolmatarea canalelor. Cum poţi face excursii dacă nu poţi merge cu barca, cum poţi merge la plajă dacă plajele sunt necurăţate, animalele sunt lăsate libere şi nici nu poţi avea condiţii minime de igienă? Este timpul să ne întrebăm ce ne dorim: vrem turism responsabil sau vrem să avem legi care să îngrădească orice activitate comercială?

Pentru toate acestea este o singură soluţie şi anume să se treacă de la vorbe la fapte. Se discută mult, se fac planuri, dar efortul şi rezultatele nu sunt asumate unitar. Autorităţile locale încă nu văd un partener strategic în operatorii locali de turism şi cei care fac eforturi uriaşe în a menţine locuri de muncă. Singurele situaţii când autorităţile locale îţi trec pragul sunt controalele şi avertizările. Iar pentru a avea un business sustenabil nu este nevoie doar de propriile dorinţe şi eforturi financiare, umane, etc, ci este nevoie şi de sprijinul autorităţilor locale.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. mai reduceti preturile la green village

    Ati devastat tot Sfantu Gheorghe, recte ati "parjolit" totul in urma, dumneata si cu clica escrocului anastasiu !

    Nu era de ajuns cat a jefuit vantu si a.nastase, trebui voi sa spurcati definitiv si Sfantu Gheorghe...

    RUSINE si SILA ! 

    Ati devastat tot Sfantu Gheorghe, recte ati "parjolit" totul in urma, dumneata si cu clica escrocului anastasiu !

    Nu era de ajuns cat a jefuit vantu si a.nastase, trebui voi sa spurcati definitiv si Sfantu Gheorghe...

    RUSINE si SILA ! 

    Total de acord.servicii excelente acolo

    Am fost cazati la Green Village si nu putem spune ca am fost foarte multumiti,in schimb am dat peste un localnic de treaba care ne-a plimbat cu barca prin toata zona si am fost foarte norocosi ca acesta are o sotie care gateste traditional extraordinar.In urmatorii ani am mers doar la el si ne-am cazat,intr-o casa traditionala si doamna Lucica ne-a desfatat cu multe retete delicioase.Pe nea Tache il puteti gasi la pontonul de la Green Village are si nr de tel. +40752355641.Abia asteptam sa mergem din nou.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

03 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8351
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1131
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4859
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3685
Gram de aur (XAU)Gram de aur260.8073

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie