Lenovo a înfiinţat patru noi divizii distincte de business

F.A.
Ziarul BURSA #Comunicate de presă / 29 ianuarie 2014

Lenovo a înfiinţat, după preluarea diviziei de servere x86 de la IBM, patru noi divizii distincte de business, care vor deveni active din 1 aprilie, conform unui comunicat de presă.

Una dintre acestea este PC Business Group (include brandurile Lenovo şi Think), condusă de Gianfranco Lanci, în prezent lider al Lenovo EMEA. O altă divizie este Mobile Business Group (smartphone, tablete, smart TV), condus de Liu Jun, în prezent lider al Lenovo Business Group (produse pentru categoria consumer şi produse mobile). Acest grup se va concentra pe a transforma Lenovo într-un jucător global profitabil pe piaţa în creştere a telefoanelor inteligente, tabletelor şi televizoarelor inteligente.

Celelalte două divizii sunt Enterprise (inclusiv servere şi solutii de stocare), grup condus de Gerry Smith, în prezent lider al Lenovo Americas Group, şi Ecosystem & Cloud Services (include ecosistemele Android şi Windows), condusă de George He, senior vice president Lenovo, care este în prezent Chief Technology Officer.

Compania precizează că organizaţiile de vânzări structurate geografic ramân aceleaşi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb