Reprezentanţii israelieni şi libanezi au reluat joi discuţiile la Washington, cu câteva zile înainte de expirarea unui armistiţiu care nu a împiedicat Israelul să-şi continue atacurile, provocând sute de morţi, informează news.ro.
Armata israeliană a anunţat joi noi atacuri împotriva grupării proiraniene Hezbollah în sudul ţării, după ce a ordonat evacuarea a opt sate.
Agenţia Naţională de Informaţii (agenţia de presă oficială libaneză) a informat despre bombardamente în sud, la o zi după raiduri mortale care au făcut 22 de morţi, potrivit Beirutului.
În nordul Israelului, un atac cu drone al Hezbollah a rănit, de asemenea, mai mulţi civili, potrivit armatei israeliene.
Această a treia întâlnire între reprezentanţii celor două ţări, care nu întreţin relaţii diplomatice, are loc la Departamentul de Stat şi va dura două zile.
La ultima lor întâlnire, pe 23 aprilie, la Washington, Donald Trump a anunţat o prelungire cu trei săptămâni a armistiţiului şi şi-a exprimat speranţa într-o apropiere istorică între cei doi vecini din Orientul Mijlociu. Preşedintele Statelor Unite a spus că, între timp, îi va primi la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi pe preşedintele libanez Joseph Aoun. Însă această întâlnire nu s-a concretizat, şeful statului libanez cerând în prealabil un acord privind chestiunile de securitate şi încetarea atacurilor israeliene.
Hezbollah a reiterat joi respingerea acestor negocieri, unul dintre deputaţii săi, Ali Ammar, denunţând o „concesie gratuită” făcută Israelului.
Armistiţiul a fost prelungit până duminică, 17 mai. De la intrarea sa în vigoare, pe 17 aprilie, peste 400 de persoane au pierit în urma atacurilor israeliene, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe cifre oficiale.
Israelul şi-a rezervat dreptul de a continua să vizeze Hezbollah, mişcarea şiită care a antrenat Libanul în războiul regional în urma declanşării ofensivei israelo-americane împotriva Iranului pe 28 februarie.
„Oricine ameninţă statul Israel va muri din propria vină”, a avertizat săptămâna trecută Benjamin Netanyahu după asasinarea unui important lider militar al Hezbollahului în inima Beirutului.
În propriile sale negocieri indirecte cu Washingtonul, Iranul cere ca orice armistiţiu să se aplice şi Libanului - adică vrea ca Israelul să înceteze atacurile asupra Hezbollahului.
La Washington, Libanul caută „o consolidare a încetării focului”, a declarat pentru AFP un înalt oficial care a solicitat să rămână anonim. „Prioritatea este să se pună capăt morţii şi distrugerilor”, a adăugat el.
Un vehicul lovit de o dronă israeliană la Jiyeh, în sudul Libanului, pe 13 mai 2026 (AFP / Fadel ITANI)
Peste 2.800 de persoane au pierit în Liban de la începutul conflictului, la începutul lunii martie, dintre care cel puţin 200 de copii, potrivit Beirutului.
Israelul vizează în special suburbiile din sudul Beirutului, bastion al Hezbollahului, şi sudul ţării, unde a capturat o fâşie de frontieră şi unde a ocupat o parte între 1982 şi 2000.
Washingtonul afirmă că apără suveranitatea Libanului asupra întregului său teritoriu şi solicită autorităţilor să dezarmeze puternicul Hezbollah.
Statele Unite „recunosc că pacea globală depinde de restabilirea completă a autorităţii statului libanez şi de dezarmarea totală a Hezbollahului”, a declarat Departamentul de Stat.
Potrivit acestuia, „aceste negocieri trebuie să permită ruperea categorică cu abordarea eşuată din ultimele două decenii, care a permis mişcărilor teroriste să se înrădăcineze şi să se îmbogăţească, subminând în acelaşi timp autoritatea statului libanez şi ameninţând frontiera nordică a Israelului”.
Spre deosebire de sesiunea anterioară de negocieri, nici secretarul de stat american Marco Rubio, nici Donald Trump nu sunt prezenţi: aceştia se află într-o vizită oficială în China.
Echipa de mediatori americani îi include ambasadorii Statelor Unite în Israel şi Liban, Mike Huckabee şi Michel Issa.
De această dată, Libanul este reprezentat de Simon Karam, un avocat şi diplomat în vârstă de 76 de ani, apărător fervent al suveranităţii ţării sale, iar Israelul de ambasadorul său Yechiel Leiter, în vârstă de 67 de ani, aliat de lungă durată al lui Benjamin Netanyahu.



















































Opinia Cititorului