Licitaţii pentru parcări în Bucureşti de 600 milioane de euro

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 21 martie 2007

Primăria Capitalei va organiza, în maxim două săptămâni, o licitaţie pentru construi­rea a 17 spaţii destinate parcărilor. Adriean Videanu, primarul Capitalei, a declarat ieri, într-un seminar dedicat municipalităţilor, că valoarea totală a acestei investiţii este de aproape 600 milioane euro, iar modalitatea de finanţare este parteneriat public- privat. Potrivit Rompres, edilul şef a explicat că Municipiul Bucureşti are nevoie de circa 32.000 locuri de parcare.

Un alt proiect important pe care Primăria Generală îl va demara este realizarea reţelei de fibră optică, proiect care va fi, de asemenea, licitat în perioada imediat următoare şi care va costa aproape 140 milioane euro. La fel de costisitor este şi proiectul de modernizare a staţiei de epurare de la Glina.

"Bucureştiul este cel mai mare oraş din Europa Centrală şi de Est, care nu are o staţie modernă de tratare a apelor uzate şi menajere. La orizontul anului 2011-2012 sperăm ca Bucureştiul să nu mai fie factor de poluare", a adăugat Adriean Videanu.

Pentru toate aceste investiţii, primăria a iniţiat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 500 milioane euro, însă pentru finalizarea lor vor fi contractate şi alte fonduri. Astfel, la jumătatea anului curent, Primăria Capitalei va contracta aproape 400 milioane euro pentru finalizarea tuturor proiectelor pe care şi le-a propus.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb