LIDERUL PRM SE ÎNTREABĂ: Ilie Sîrbu a fost împuşcat de Adrian Năstase?

V. Ribana
Ziarul BURSA #Politică / 6 ianuarie 2004

Liderul Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor, susţine că a primit, în ultimele zile, o serie de informaţii care confirmă că ministrul agriculturii, Ilie Sîrbu, ar fi fost împuşcat, la partida de vînătoare din decembrie 2003, chiar de către primul-ministru, Adrian Năstase. "Accidentul s-a produs din greşeală, evident, victima fiind rănită în interioriul pulpei drepte, prin urmare, s-a tras din partea stîngă", declară Corneliu Vadim Tudor, într-un comunicat de presă. Preşedintele PRM spune că cei care au investigat cazul i-au relatat că încărcătura de armă nu putea porni decît de la directorul SRI, Radu Timofte (numai că acesta era foarte departe), ori de la şeful Guvernului, Adrian Năstase, dat fiind că ministrul Sîrbu înainta în linie, avîndu-i alături pe Radu Timofte şi Adrian Năstase.

"În aceste condiţii, se explică secretomania excepţională în care este învăluit acest ciudat accident", afirmă liderul PRM, adăugînd că premierul nu a făcut nici un fel de declaraţie "într-o problemă atît de gravă". Corneliu Vadim Tudor nu afirmă, în mod direct, că premierul l-a împuşcat pe ministrul Sîrbu, însă subliniază că tăcerea tuturor, inclusiv a personalului de la Spitalul de Urgenţă - unde a fost operat ministrul, este suspectă, acuzatoare şi chiar apăsătoare. Totodată, Corneliu Vadim Tudor declară că îl provoacă pe Adrian Năstase "la un răspuns cinstit".

Amintim că ministrul agriculturii a suferit un accident înaintea Crăciunului, la o partidă de vînătoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb