Linia de business Trading Cereale din cadrul de agri-Business Agricover are un nou director

Elena Deacu
Companii #Agricultură / 4 mai 2015

Franck Loschi este noul director al liniei de business Trading Cereale din cadrul de agri-Business Agricover şi va fi responsabil de dezvoltarea parteneriatelor strategice, atât la nivelul industriei procesatoare locale şi intra-comunitare, cât şi al companiilor internaţionale de comerţ cu cereale, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Franck Loschi are o experienţă de peste 10 ani în brokeraj de cereale şi seminţe oleaginoase, precum şi 15 ani de activitate pe piaţa de cereale din Franţa, lucrând pentru diferite cooperative agricole şi traderi internaţionali. În ultimii 3 ani, Franck Loschi a ocupat funcţia de director general al ADM Franţa, informează Agricover.

"Producţia agricolă este o resursă valoroasă pentru România care poate să-i confere un rol cheie în acoperirea nevoilor vitale, precum hrană umană, hrană animală sau producţie industrială şi energetică, la nivel internaţional. Prin preluarea noii poziţii, îmi propun să dezvolt şi să consolidez relaţiile comerciale cu partenerii regionali şi traderii internaţionali, astfel încât Agricover şi fermierul român să dobândească împreună recunoaşterea de parteneri stabili, competitivi şi sustenabili", a afirmat Franck Loschi, Director Trading Cereale.

Potrivit companiei, venirea lui Franck Loschi pe poziţia de Director Trading Cereale se încadrează în direcţia strategică a Agricover pentru diversificarea destinaţiilor şi asigurarea unor alternative de desfacere sigure a produselor romaneşti, facilitând astfel accesul fermierilor locali către pieţe din ţară şi din străinătate.

Agricover este platforma de soluţii integrate pentru agricultură ce susţine eficienţa întregului lanţ valoric, oferind fermierilor seminţe, îngrăşăminte, motorină, produse fitosanitare, consultanţa tehnică de specialitate, soluţii de finanţare, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijin pentru valorificarea producţiei.

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9700
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9149
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.8944

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb