Livrările de vehicule ale Volkswagen au crescut în trimestrul al treilea cu puţin peste 10%

F.D.
Companii / 17 octombrie 2022

Livrările de vehicule ale Volkswagen au crescut în trimestrul al treilea cu puţin peste 10%

Livrările Volkswagen au crescut cu puţin peste 10% în trimestrul al treilea, pe măsură ce problemele lanţului de aprovizionare s-au atenuat, dar pe ansamblu au scăzut cu 12,9% în acest an, la puţin peste 6 milioane de vehicule, transmite Reuters, potrivit News.ro.

În septembrie a avut loc o creştere de 20,7% a livrărilor, stimulată în special de piaţa din China, unde restricţiile legate de Covid-19 au limitat producţia în prima jumătate a anului.

Producţia constructorului de automobile reflectă o redresare largă în industriei auto în ultimele luni, după o primă jumătate a anului afectată de probleme în lanţul de aprovizionare din cauza războiului din Ucraina şi a închiderii fabricilor din China, din efect al restricţiilor legate de coronavirus.

Livrările BMW din trimestrul al treilea au fost doar puţin sub cele de anul trecut, cu o creştere de 6,6% a vânzărilor în septembrieîn timp ce livrările Mercedes-Benz au crescut cu 20% în aceeaşi perioadă.

La nivel general, livrările Volkswagen au scăzut în acest an în fiecare regiune majoră, Europa fiind cel mai grav afectată, urmată de Orientul Mijlociu şi Africa.

China a înregistrat cea mai mică scădere, de 7,5%, urmată de o redresare puternică în septembrie, livrările fiind cu o treime mai mari decât în ​​aceeaşi lună a anului trecut.

Maşinile electrice au reprezentat 6% din totalul livrărilor, incluzând 366.400 de vehicule.

Aproximativ două treimi din livrările de vehicule integral electrice au fost în Europa, iar treimea rămasă în principal în China, unde Volkswagen se luptă cu producătorii autohtoni şi cu Tesla pentru o cotă mai mare pe piaţa internă de maşini electrice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb