Lukoil îşi va reorienta exporturile de petrol spre conducta CPC, din cauza sancţiunilor UE

G.D.
Companii / 30 noiembrie 2022

Lukoil îşi va reorienta exporturile de petrol spre conducta CPC, din cauza sancţiunilor UE

Grupul petrolier rus Lukoil va înceta să mai exporte petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) începând din luna decembrie, ca urmare a sancţiunilor occidentale vizând petrolul rusesc, şi în schimb le va reorienta spre oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.

Un embargou european privind importurile de petrol rusesc ar urma să intre în vigoare la data de 5 decembrie, când cumpărătorii europeni nu vor mai putea achiziţiona şi transporta petrol rusesc. De la acest embargou ar urma să fie exclus oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan, până în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră.

"Ţiţeiul rusesc părăseşte conducta BTC, motivul fiind sancţiunile, BTC nu mai permite accesul ţiţeiului rusesc" a declarat una din sursele citate de Reuters. Alte surse, care au dorit să îşi păstreze anonimatul au spus că decizia a fost luată ca urmare a presiunilor venite din partea acţionarilor occidentali de la BTC.

Lukoil alimentează cu ţiţei conducta BTC de la câmpurile sale petrolifere din Marea Caspică, Yury Korchagin şi Filanovsky. cantitatea de petrol exportată de grupul rus prin această conductă se ridică la aproximativ două milioane de tone pe an.

Potrivit calculelor Reuters, exporturile de petrol ale Lukoil via oleoducutul CPC ar urma să se dubleze practic, până la 660.000 de tone în decembrie, de la un nivel de 364.000 de tone în noiembrie.

Oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC) este principala rută de export pentru ţiţeiul din Kazahstan şi doar aproximativ 10% din totalul petrolului livrat via CPC provine din Rusia.

Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), care livrează petrol azer până în portul turcesc Ceyhan de la Marea Mediterană, are o capacitate de export de un milion de barili pe zi dar nu este utilizat la capacitate maximă. Nivelul exporturilor planificate pentru acest an este de 660.000 de barili pe zi. Principalii exportatori de petrol din Azerbaidjan via conducta BTC sunt companiile SOCAR, BP, MOL, Exxon şi TPAO.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

02 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9024
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4632
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9026
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4966
Gram de aur (XAU)Gram de aur280.1298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro