Maia Sandu: Unele drone ajung întâmplător în Moldova, altele sunt trimise intenţionat

T.B.
Internaţional / 18 august, 06:58

Maia Sandu: Unele drone ajung întâmplător în Moldova, altele sunt trimise intenţionat

Preşedinta Maia Sandu a declarat luni, într-un interviu, că unele drone pătrund în spaţiul aerian al Republicii Moldova din întâmplare, dar altele sunt trimise intenţionat şi singurul demers eficient pentru a reacţiona nu este neapărat la nivel diplomatic, ci prin acordarea de mai mult sprijin Ucrainei în războiul de apărare împotriva Rusiei, potrivit NewsMaker.

Sefa statului a fost întrebată în emisiunea „La 360 de grade” de la Teleradio Moldova dacă dronele care survolează neautorizat spaţiul aerian al ţării sunt o întâmplare sau, prin acestea, Rusia testează capacitatea de reacţie a Republicii Moldova şi a ţărilor vecine, potrivit NewsMaker.

„Eu cred că unele ajung din întâmplare şi altele ajung pentru că sunt trimise, şi nu doar în spaţiul nostru aerian, dar şi în spaţiul aerian al altor state din regiune. Am văzut şi în România, şi în Polonia. Deci, judecând după traiectoria acelor drone, putem spune care sunt trimise intenţionat şi care sunt acolo din întâmplare. Şi într-un caz, şi în altul, aceste drone violează spaţiul aerian al ţării noastre. Şi într-un caz, şi în altul, ele reprezintă un pericol pentru oameni şi singurul care se face vinovat, singura parte care se face vinovată de aceste lucruri este Federaţia Rusă, care a început acest război”, a declarat Maia Sandu, citată de NewsMaker.

În acelaşi timp, şefa statului este de părere că o eventuală expulzare a ambasadorului agreat al Rusiei la Chişinău, Oleg Ozerov, nu va opri survolurile neautorizate în spaţiul aerian al Republicii Moldova, potrivit NewsMaker.

Nici notele de protest transmise de Chişinău nu schimbă politica Rusiei, crede Maia Sandu, potrivit NewsMaker.

În schimb, „lucrurile care pot să aibă impact este un sprijin mai mare pentru Ucraina”, a arătat preşedinta Republicii Moldova, potrivit NewsMaker.

„Cele mai importante lucruri care pot fi făcute pentru ca să oprim aceste drone şi în Republica Moldova, şi în Ucraina, şi peste tot este ca să ajutăm Ucraina şi ca Ucraina să reuşească în acest război”, a explicat Maia Sandu, potrivit NewsMaker.

„Sigur că noi putem să trimitem note de protest, putem să trimitem oameni acasă, dar de la asta, din păcate, nu se schimbă politica Rusiei. (...) Lucrurile care pot să aibă impact este un sprijin mai mare pentru Ucraina. (...) Altfel, am văzut în toţi aceşti ani că Federaţiei Ruse nu-i pasă de notele de protest”, a adăugat Maia Sandu, potrivit NewsMaker.

Întrebată dacă autorităţile de la Chişinău se gândesc să aplice măsuri mai drastice în acest sens, preşedinta a insistat: „Măsurile drastice sunt cele care pot opri războiul. (...) Aceste măsuri ţin de ajutorarea Ucrainei”, potrivit NewsMaker.

La întrebarea dacă se va ajunge la expulzarea ambasadorului agreat al Rusiei la Chişinău, Maia Sandu a declarat: „Credeţi că asta este o metodă care va opri Rusia din acţiunile sale? Nu cred. Da, asta se poate face, dar credeţi că de la asta Rusia n-o să mai încalce spaţiul aerian? Eu nu cred asta”, potrivit NewsMaker.

Zeci de incidente cu drone care au intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova s-au înregistrat de la invazia rusă în Ucraina, în urmă cu mai bine de patru ani, potrivit NewsMaker.

Astfel de evenimente s-au intensificat în ultima vreme, potrivit NewsMaker.

O dronă a intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova duminică, 16 august, în jurul orei 04:30, potrivit NewsMaker.

Aceasta a venit dinspre Ucraina, a zburat timp de 18 minute deasupra ţării şi s-a îndreptat spre Galaţi, în România, potrivit NewsMaker.

Potrivit Ministerului Apărării de la Chişinău, aceasta era de tip Shahed 138 (Geran 2), relatează NewsMaker.

Drona a fost doborâtă în jurul orei ora 05.00 în România de un avion al forţelor aeriene spaniole, potrivit NewsMaker.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2419
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1284
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.5782

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb