O serie de mari companii americane, de la Pfizer Inc. şi până Alphabet Inc., împrumută euro în volume fără precedent, în condiţiile în care îngrijorările provocate de tarifele anunţate de preşedintele SUA, Donald Trump, obligă companiile să caute surse alternative de finanţare, în caz că piaţa de acasă va îngheţa, transmite Bloomberg, de la care relatăm cele ce urmează.
Potrivit calculelor Bloomberg, un număr record de tranzacţii de tip 'reverse Yankee' au fost încheiate în acest an, cu o valoare de peste 83 de miliarde de euro, în creştere cu 35% comparativ cu situaţia din 2024. Este vorba de aproape 14% din totalul emisiunilor corporate din zona euro.
Timp de mai multe decenii, piaţa de obligaţiuni corporate din SUA a fost destinaţia favorită pentru directorii de investiţii. Însă volatilitatea dolarului provocată de tarifele anunţate de Trump, creşterea randamentelor pentru obligaţiunile emise de Trezoreria SUA şi îngrijorările cu privire la datoria SUA alimentează o reorientare graduală spre bătrânul continent. O astfel de tendinţă îi bucură pe liderii din zona euro, care încearcă să impulsioneze pieţele de capital din blocul comunitar.
'Un director financiar sau un trezorerier nu poate fi învinovăţit acum dacă accesează euro. Este o variantă atractivă din punct de vedere al costurilor, cu cupoane mici şi un mediu stabil versus riscul de necunoscut în SUA', a declarat Fabianna Del Canto, director pentru pieţele de capital din EMEA la Mitsubishi UFJ Financial Group Inc.
Evoluţia diferită a dobânzilor de referinţă, pe baza cărora se stabilesc costurile cu împrumuturile companiilor, joacă un rol important în atractivitatea obligaţiunilor în euro, în special pentru companiile care au operaţiuni în Europa şi nu trebuie să schimbe euro înapoi în dolari. Randamentul mediu pentru un indice de obligaţiuni corporate americane este de 5,3%, în timp ce echivalentul european este de 3,18%.
Un exemplu este Alphabet Inc., firma mamă a Google, care a strâns 6,75 miliarde de euro în Europa, la o zi după ce a strâns cinci miliarde de dolari în SUA. Gigantul american va plăti un cupon de 3,375% pentru obligaţiunile în euro care vor ajunge la maturitate în 2037, şi un cupon de 4,5% pentru obligaţiunile în dolari care vor ajunge la maturitate în 2035, conform sursei citate.
'Randamentele mari la obligaţiunile emise de Trezoreria SUA, alimentate de nivelul ridicat al datoriei şi deficitelor SUA, înseamnă costuri mai mari cu împrumuturile pentru gospodăriile şi companiile americane', spune Kaspar Hense, manager de portofoliu la RBC BlueBay. Potrivit acestuia, în contextul în care investiţiile internaţionale în SUA încetinesc, companiile vor fi nevoite să găsească finanţare suplimentară din străinătate, ceea ce înseamnă că ar putea apărea şi mai multe tranzacţii de tip 'reverse Yankee'.
1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 21.05.2025, 18:08)
Inca o data Europa cistiga .Capitalul fuge spre zari mai albastre economic .Chiar daca nu stim cu exactitate numarul acelasi lucru se intimpla si in rindul cetatenilor afectati .Europa a primit , dupa ce in prima faza tarile foste socialiste au inundat piata muncii din UE, alte zeci de milioane de cetaetni fugari din Ucraina si Rusia ba chiar si din SUA ce au mutat o data cu ei si imense sume de bani .Practic Europa devine „BANCA ”tuturor ca si refugiul cetatenilor lumii persecutati in tara lor de origine .Este bine ca acum acesti fugari sunt sel ectati .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2025, 22:45)
Problema e ca ii persecuta si pe cei care nu sustin ideologiile hedoniste targetate atat adultilor cat si copiilor incepand din gradinita. Nu avem nevoie de o Europa progresista, nici conservatoare, ci libertariana. Unde iti poti exprima opiniile fara frica de a-ti pierde locul de munca, de a fi cenzurat pe social media, sau sa te trezesti cu conturile blocate sau reziliate unilateral.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2025, 21:03)
Poate Ursulica Pfizer poate folosi cumva chestia (cum stie doar ea) sa cumpere vreo 15 miliarde de vaccine