Media: DNA face percheziţii la locuinţa preşedintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu

A.F.
Anticorupţie / 1 februarie

preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu

preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu

Procurorii DNA efectuează joi dimineaţa 16 percheziţii la domiciliul preşedintelui CJ Prahova Iulian Dumitrescu şi la membri ai familiei acestuia, conform Ziare.com.

Potrivit unor surse, ancheta procurorilor DNA vizează un contract de achiziţii cu privire la asfaltarea unui drum judeţean.

Aceleaşi surse au precizat că şi sora lui Iulian Dumitrescu ar fi cercetată în acest dosar de corupţie. Cei doi urmează să fie aduşi la sediul DNA Bucureşti pentru audieri.

Percheziţiile au loc într-un complex rezidenţial de lux din Capitală, unde preşedintele CJ Prahova deţine un apartament

Iulian Dumitrescu ar fi acuzat de fapte de corupţie, respectiv luare de mită, dar şi fals în declaraţii, susţin surse judiciare. Cercetările procurorilor DNA vizează modul în care au fost atribuite anumite contracte.

Unul dintre cei mai influenţi lideri liberali, Iulian Dumitrescu este unul dintre cei patru prim-vicepreşedinţi ai PNL. A fost unul dintre principalii pretendenţi din PNL pentru a prelua Ministerul Transporturilor în guvernul Nicolae Ciucă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cand ploiestenii s-au inghesuit la vot ca sa aiba presedintele CJ Prahova si primarul municipiului Ploiesti de aceeasi culoare politica (aka PNL) se asteptau sa existe bunavoie, intelegere si o anumita sinergie in rezolvarea problemelor Ploiestului cat si ale judetului PH.

    Dar ce sa vezi, de la alegeri si pana in prezent cei doi s-au faultat unul pe celalalt, iar cei care au avut de suferit au fost tot fraierii care i-au votat. Idiotenia celor doi alesi PNL (primarul a migrat intre-timp la PSD, mare surpriza...) a facut ca ploiestenii sa nu aiba apa calda si caldura perioade indelungate de timp.

    Pe cand, la Bucuresti, Nicusor Dan facea treaba, reabilitand magistrale de transport a agentului termic, chiar daca, tot asa, a privat bucurestenii de apa calda si caldura.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6402
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2278
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur344.9150

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb