Meta Estate Trust anunţă investiţii de aproape 4 milioane de euro în patru proiecte rezidenţiale din Bucureşti. Compania a semnat promisiuni de vânzare-cumpărare pentru 37 de apartamente poziţionate strategic în Bucureşti, parte a unor proiecte rezidenţiale aflate în diverse etape de construcţie, dezvoltate de HILS Development şi Exigent Development. Investiţia în sectorul rezidenţial din Bucureşti reprezintă un pilon important pe linia de trading a companiei, pentru următorii 2-3 ani, vizând maximizarearandamentelor investiţionale, conform unui comunicat transmis redacţiei.
"Piaţa imobiliară rezidenţială este împinsă de forţe distincte în funcţie de perioada de timp analizată, iar în Bucureşti estimăm o creştere accelerată a preţurilor apartamentelor, ţinând cont că numărul de apartamente noi ce vor fi livrate în 2026 şi 2027 este drastic în scădere. Pe termen scurt - până într-un an - piaţa este influenţată puternic de cerere, dar pe termen lung, respectiv 3 - 7 ani, este drastic influenţată de ofertă, fiindcă dezvoltarea de proiecte rezidenţiale de anvergură este un proces de durată. În ultimii patru ani, în Bucureşti, nu cred ca am avut un PUZ nou emis pentru o dezvoltare rezidenţială, iar autorizaţiile de construcţie emise pentru proiecte de anvergură au fost şi sunt în scădere semnificativă, efecte care se vor resimţi în piaţă treptat, în următorii ani. Suntem un investitor agil în sectorul imobiliar, iar investiţia de acum, de aproape 4 milioane de euro, are capacitatea să genereze o rată internă de profitabilitate foarte bună pe zona de trading, de 23 - 24%", spune Alexandru Bonea, CEO Meta Estate Trust.
Portofoliul de locuinţe include patru proiecte rezidenţiale distincte, situate în două zone-cheie ale Bucureştiului. Trei dintre aceste portofolii sunt parte din proiectele dezvoltate de HILS Development în zona de est a Capitalei: HILS Republica, HILS Titanium şi HILS Sunrise. Acestea totalizează 27 de apartamente, iar investiţia cumulată este de 2,7 milioane de euro, cu termene de finalizare cuprinse între 2025 şi prima parte a anului 2027. În zona de est a Bucureştiului, HILS Republica este unul dintre cele mai ample proiecte de regenerare urbană de tip mixed-use, HILS Sunrise este primul proiect pre-certificat Green Homes, iar HILS Titanium - proiect rezidenţial mixed-use - a fost premiat în octombrie 2024 la European Property Awards - Large Scale 5 StarsProiectele HILS se concentrează pe crearea de spaţii care să răspundă nevoilor moderne de locuire, oferind locatarilor acces imediat la facilităţi comerciale, medicale, educaţionale şi de transport.
Cel de-al patrulea portofoliu de locuinţe include 10 apartamente în cadrul Plaza Residence Faza VI, un proiect dezvoltat de Exigent Development în Sectorul 6 al Capitalei, cu termen de finalizare pentru primele luni din 2027. În imediata apropiere a Plaza Residence Faza VI urmează să fie construit Spitalul Sectorului 6, ce va deservi şi localităţi adiacente. Pe latura nordică, proiectul se învecinează cu Parcul Liniei care la momentul finalizării tuturor etapelor de construcţie va fi cel mai lung parc liniar din Europa, respectiv 4,2 km, de la AFI Cotroceni la Valea Cascadelor. Valoarea totală a investiţiei Meta Estate Trust în acest proiect se ridică la 1 milion de euro.
Toate proiectele rezidenţiale, parte a investiţiei anunţate de Meta Estate Trust, se află în diferite faze de dezvoltare, şi sunt amplasate strategic în apropierea staţiilor de metrou, cu acces rapid către Centura Bucureşti şi Autostrada Soarelui. Meta Estate Trust a achitat un avans de 15% ca parte a promisiunilor de vânzare-cumpărare agreate cu cei doi dezvoltatori din Bucureşti. Apartamentele achiziţionate sunt bine compartimentate, situate la etaje intermediare şi se încadrează în marja de preţ pentru aplicarea facilităţii de TVA de 9%.
Linia de investiţii de trading a Meta Estate Trust presupune achiziţia de pachete de apartamente în proiecte de dezvoltare imobiliară aflate în diverse stadii de dezvoltare şi revânzarea lor după finalizarea lucrărilor. Până în prezent, pe această linie de business compania a înregistrat rezultate remarcabile, IRR între 15 şi 40%. În zona de trading, echipa Meta este un partener complet pasiv, având avantajul unei puteri mai mari de negociere prin capacitatea de a cumpăra un pachet mai mare de locuinţe la un preţ redus.
Opinia Cititorului