Comisia Europeană a aprobat ieri mecanismul METSAF, cadru temporar de ajutor de stat pentru susţinerea sectoarelor afectate, în condiţiile crizei din Orientul Mijlociu, destinat să atenueze impactul asupra agriculturii, pescuitului, transporturilor şi industriilor energofage. Acest cadru este unul temporar, urmând să fie aplicat până la 31 decembrie 2026, perioadă în care conţinutul, aria şi durata sa vor fi revizuite în funcţie de evoluţiile din regiune şi de situaţia economică generală.
Deşi tranziţia către o economie curată rămâne soluţia pe termen lung pentru protejarea companiilor europene de şocurile energetice globale, METSAF permite statelor membre să intervină imediat pentru a preveni afectarea ireversibilă a creşterii companiilor expuse. Sprijinul poate lua forme variate pentru firmele din agricultură, pescuit şi transport, inclusiv ajutoare bazate pe consumul real pentru acoperirea unei părţi din creşterile de preţuri la combustibil sau fertilizanţi, dar şi o abordare simplificată pentru sume mici.
Concret, pentru agricultură, pescuit, transport terestru (rutier, feroviar şi pe căi navigabile interioare) şi transport maritim pe distanţe scurte în interiorul UE, statele membre pot compensa până la 70% din costurile suplimentare generate de creşterea preţurilor la combustibil şi fertilizanţi cauzată de criză. Creşterea preţurilor va fi determinată de fiecare stat membru prin compararea preţului de piaţă relevant cu un preţ de referinţă istoric, iar costurile suplimentare totale vor fi calculate pe baza consumului curent sau a celui anterior crizei.
Pentru aceste sectoare este prevăzută şi o opţiune simplificată, care permite acordarea ajutorului fără prezentarea unor dovezi detaliate privind consumul real, statele membre putând calibra sprijinul în funcţie de dimensiunea şi tipul activităţilor beneficiarilor, estimări generale ale consumului de combustibil sau alţi indicatori relevanţi. În acest caz, fiecare beneficiar poate primi până la 50.000 de euro.
În paralel, cadrul introduce o ajustare temporară a mecanismului pentru industrie curată, permiţând o flexibilitate sporită şi intensităţi mai mari ale ajutorului pentru a răspunde creşterilor preţurilor la electricitate. Pentru industriile energofage eligibile, intensitatea ajutorului poate creşte de la 50% la până la 70% din costul energiei electrice aferent consumului eligibil, acoperind până la 50% din consumul total al beneficiarului. Nu sunt impuse cerinţe suplimentare privind eforturile de decarbonizare, iar ajutoarele pot fi cumulate cu cele acordate în cadrul schemelor ETS, până la jumătate din valoarea ajutorului acordat în baza mecanismului existent.
Măsurile prevăzute de METSAF trebuie notificate Comisiei, însă cadrul permite un proces rapid de aprobare. Instituţia este pregătită să evalueze, de la caz la caz şi în funcţie de anumite condiţii, măsuri temporare care pot include subvenţionarea costului combustibilului pentru producerea energiei electrice pe bază de gaz, cu scopul de a reduce costurile totale ale energiei.
Adoptarea acestui cadru vine după ce Consiliul European a solicitat, în concluziile din 19 martie 2026, măsuri temporare şi ţintite pentru a răspunde creşterilor recente ale preţurilor combustibililor fosili importaţi, precum şi acţiuni pentru reducerea preţurilor la electricitate şi a volatilităţii excesive pe termen scurt.























































Opinia Cititorului