MIKE MULLER, VITOL:"Creşterea preţurilor combustibilului începe să distrugă cererea"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Materii Prime #Energie / 5 iulie

"Creşterea preţurilor combustibilului începe să distrugă cererea"

Vitol este unul dintre cei mai mari transportatori mondiali de produse petroliere Joe Biden: "Preţurile energiei vor rămâne ridicate «atât timp cât este nevoie» pentru a pedepsi Rusia"

Preţurile combustibilului sunt în creştere în toată lumea dar consumatorii sunt "storşi", ceea ce începe să erodeze cererea, spune Mike Muller, şeful departamentului de trading din Asia al Vitol, unul dintre cei mai mari transportatori mondiali de produse petroliere, citat de Business Insider.

Muller a afirmat: "Există dovezi foarte clare că stresul economic este cauzat de preţurile ridicate, ceea ce unnii numesc distrugerea cererii".

Preţul gazului este în creştere, deoarece sancţiunile impuse de Occident asupra energiei provenite din Rusia au redus oferta de produse rafinate şi în plus, există posibilitatea ca scăderea producţiei ruseşti să se accentueze. Acest lucru vine peste problemele operaţionale ale rafinăriilor apărute după impactul Covid-19 şi a anilor de investiţii insuficiente în industrie, a spus Muller.

"Un platou ridicat al preţului va continua să scadă cererea", a adăugat reprezentatul Vitol, companie care anul trecut a avut un profit net de peste patru miliarde de dolari, conform Reuters.

În Statele Unite, la nivel naţional, un galon de benzină obşnuită costă în prezent în medie 4,81 dolari, comparativ cu 3,13 dolari anul trecut, potrivit datelor Asociaţiei Americane de Automobile (AAA). Creşterea costurilor este unul dintre factorii principali care care au făcut ca inflaţia în SUA să atingă 8,6% în dinamică anuală în luna mai, nivel nemaiîntâlnit în ultimele patru decenii.

În aceste condiţii, la începutul lunii trecute, Rezerva Federală a optat pentru ridicarea a ratei dobânzii-cheie cu 75 de puncte de bază, cea mai mare creştere din 1994, următoarea şedinţă de politică monetară a băncii centrale americane fiind în această lună.

De alfel, săptămâna trecută preşedinele Joe Biden a spus că preţurile energiei vor rămâne ridicate "atât timp cât este nevoie", pentru a pedepsi Rusia ce a invadat Ucraina la finele lunii februarie. De asemenea, Biden a criticat companiile petroliere precum ExxonMobil pentru că obţin profituri uriaşe pe seama oamenilor obişnuiţi care plătesc preţuri mari la pompă.

Pentru Asia, Muller s-a arătat sceptic în ceea ce priveşte creşterea exportului de produse rafinate din partea Chinei, ceea ce înseamnă că probabil preţurile gazelor vor rămâne ridicate, conform Business Insider.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

11 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9090
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7494
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0470
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8036
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.2231

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro