Ministerul Culturii: Proiect de ordin privind tarifele pentru avizele de specialitate în zonele protejate

T.B.
Cultură / 6 iunie 2025

Ministerul Culturii: Proiect de ordin privind tarifele pentru avizele de specialitate în zonele protejate

Ministerul Culturii a publicat spre dezbatere publică proiectul de ordin pentru modificarea Ordinului nr. 2515/2018 privind stabilirea tarifelor pentru emiterea avizelor de specialitate necesare intervenţiilor asupra imobilelor din zonele de protecţie a monumentelor istorice şi din zonele construite protejate, relatează Agerpres, de la care preluăm informaţiile de mai jos.

Potrivit documentului menţionat, tariful perceput pentru emiterea avizelor de specialitate necesare intervenţiilor şi/sau lucrărilor asupra monumentelor istorice încadrate în categoria ansamblu sau sit, precum şi asupra imobilelor aflate în zone de protecţie a monumentelor istorice, în zone construite protejate ori în zone cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate, este de 3 lei/mp² suprafaţă desfăşurată, informează, vineri, Ministerul Culturii.

Acest tarif se aplică tuturor categoriilor de lucrări, indiferent de beneficiar, de scopul intervenţiei sau de destinaţia imobilului, fără a depăşi suma maximă de 15.000 lei.

De asemenea, tariful se percepe o singură dată pentru emiterea avizelor necesare autorizării executării lucrărilor de construcţii, indiferent de numărul fazelor de execuţie aferente aceleiaşi autorizaţii.

Ministerul invită toate părţile interesate să transmită observaţii şi propuneri în cadrul consultării publice, conform procedurii afişate pe site-ul instituţiei: https://www.cultura.ro/proiect-de-ordin-86.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6395
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1368
Gram de aur (XAU)Gram de aur634.6613

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb