Ministerul Educaţiei caută finanţare europeană pentru bursele sociale ale studenţilor

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 decembrie

Ministerul Educaţiei caută finanţare europeană pentru bursele sociale ale studenţilor

English Version

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a început discuţii tehnice cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) şi cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru identificarea unei soluţii de finanţare, prin fonduri europene, a burselor sociale destinate studenţilor. Informaţia a fost transmisă de ministrul Daniel David, într-un mesaj oficial. Primele concluzii ale discuţiilor vizează completarea fondului de burse pentru anul 2026 cu aproximativ 60 de milioane de euro, bani care ar urma să provină din fonduri europene. Potrivit ministrului, acest supliment ar aduce bugetul burselor la un nivel comparabil cu anii 2024-2025, după ajustările bugetare efectuate în contextul crizei fiscale, şi cu aproximativ 35% peste nivelul din 2023. Măsura vizează componenta socială, aplicabilă atât studenţilor de la buget, cât şi celor de la programe cu taxă. Daniel David subliniază că suplimentarea ar reduce presiunea financiară asupra universităţilor, care şi-ar putea orienta fondurile proprii spre obiective de performanţă academică. Ministerul doreşte ca programul să fie aprobat şi implementat rapid, astfel încât bursele să poată fi accesate de la începutul anului universitar 2026, cu primele plăţi estimate pentru luna februarie (pentru ianuarie 2026). În mesajul transmis, ministrul Daniel David reaminteşte că, în contextul crizei fiscal-bugetare, au fost aplicate „măsuri dificile”, printre care redimensionarea fondului de burse. Totuşi, oficialul susţine că aceste măsuri au împiedicat blocaje majore în sistemul educaţional şi au contribuit la menţinerea stabilităţii macroeconomice a ţării. El invocă evaluările recente ale agenţiilor internaţionale de rating (S&P, Fitch şi Moody's) care nu au retrogradat România în categoria „junk”, precum şi faptul că analiza Comisiei Europene din noiembrie nu a generat blocări de fonduri europene, deşi ţara se află sub procedura de deficit excesiv.

Ministrul enumeră şi măsurile deja aplicate în perioada de criză pentru a evita destabilizarea sistemului: nicio întrerupere a contractelor de muncă în învăţământul preuniversitar, numărul titularilor crescând cu peste 2.200 de persoane; menţinerea accentului pe bursele sociale şi tehnologice, precum şi pe premierea olimpicilor internaţionali; posibilitatea ca universităţile, din fonduri proprii, să sprijine suplimentar studenţii. Sectorul universitar rămâne, în viziunea ministrului, una dintre priorităţile strategice, în condiţiile în care România are prea puţini absolvenţi de studii superioare raportat la populaţia generală.

Daniel David mulţumeşte reprezentanţilor Comisiei Europene pentru deschiderea faţă de propunerile MEC, menţionând-o în mod special pe Roxana Mînzatu, vicepreşedinte al Executivului European. El subliniază că „în situaţii complicate, când ţara are nevoie de susţinere şi înţelegere, Uniunea Europeană a fost aproape”.

Ministrul anunţă că perioada de stabilizare trebuie urmată de măsuri de creştere şi modernizare în educaţie, inclusiv: creşterea valorii burselor pentru studenţi; extinderea burselor olimpice; majorarea graduală a plăţii cu ora în preuniversitar;

deblocarea posturilor şi rezolvarea problemei degrevărilor didactice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0904
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3406
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4586
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8057
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb