Ministerul Energiei, acţionar majoritar al producătorului de energie Nuclearelectrica (SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, vrea ca membrii provizorii ai Consiliului de Administraţie al societăţii să fie aleşi prin metoda votului cumulativ, potrivit unui raport remis Bursei de Valori Bucurşti (BVB).
În raport se precizează: "Ministerul Energiei a cerut astfel completarea convocatorului pentru Adunarea Generală Ordinară şi Extraordinară din 20 decembrie cu patru puncte: Alegerea membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica, prin metoda votului cumulativ şi stabilirea duratei mandatului membrilor provizorii de patru luni începând cu data de 28 decembrie 2017 sau până la finalizarea procedurii de selecţie a administratorilor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 109/2011, aprobată prin Legea nr.111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dacă selecţia se finalizează înainte de termenul menţionat".
De asemenea, se cere aprobarea formei contractului de mandate ce va fi încheiat cu membrii provizorii ai Consiliului de Administraţie al societăţii conform propunerii acţionarului Statul Roman, prin Ministerul Energiei şi Mandatarea reprezentantului acţionarului majoritar, Statul Român prin Ministerul Energiei, pentru semnarea contractelor de mandat cu membrii provizorii ai Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, potrivit raportului.
Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale acestui un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei.