MINISTRUL AGRICULTURII: "Dorim să continuăm colaborarea cu FAO, inclusiv în Republica Moldova"

V.B.
Companii #Agricultură / 2 aprilie 2014

Ministrul Agriculturii, viceprim-ministrul Daniel Constantin, a declarat astăzi că ţara noastră va avea o contribuţie şi mai puternică la demersurile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), precum şi pentru sprijinirea proiectelor FAO din Republica Moldova, potrivit unui comunicat publicat astăzi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Afirmaţiile vicepremierului au fost făcute la o întâlnire bilaterală cu José Graziano da Silva, directorul general al FAO, înaintea deschiderii lucrărilor celei de-a 29-a Conferinţe Regionale pentru Europa (ERC) a FAO, programată pentru 2-4 aprilie la Palatul Parlamentului din Capitală.

José Graziano da Silva a salutat implicarea României în cadrul FAO, precum şi eforturile întreprinse de ţara noastră pentru organizarea evenimentelor de la Bucureşti. La rândul domniei sale, Ministrul Daniel Constantin a declarat că, şi la nivel de experţi, autorităţile române doresc să contribuie la acţiunile derulate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

Totodată, da Silva a apreciat interesul României pentru fermele de familie şi faptul că acestea constituie o prioritate pentru MADR, exprimând intenţia FAO de a sprijini promovarea sesiunii de proiecte pe Măsura 121/ Ferma de familie, ce va fi lansată în vara acestui an, se mai arată în comunicat.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1231
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb