Ministrul Educaţiei: "Proiectul pentru noua Lege va fi lansat în dezbatere publică, în iunie"

Elena Deacu
Cultură / 10 mai 2015

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că noul proiect de Lege a Educaţiei va fi lansat în dezbatere publică în iunie, printre principalele puncte ale actului normativ aflându-se şi admiterea la liceu.

Ministrul a mai spus că există discuţii legate de existenţa unui act normativ unic pentru toate nivelurile de învăţământ sau mai multe legi. "Aici sunt discuţii, variantele fiind o lege a educaţiei pentru preuniversitar, o lege a învăţământului superior şi, separat, un statut al personalului didactic sau unitar o lege pentru întreg sistemul de învăţământ, care să includă şi pre-universitarul şi universitarul şi statul personalului didactic. Este un element principal care va fi aflat în dezbatere publică", a precizat Câmpeanu, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a susţinut admiterea la liceu va fi un alt punct de dezbatere.

"Modul exact în care se va face admiterea în licee va fi un alt punct important aflat în dezbatere. Va fi o sarcină deloc uşoară dar extrem de importantă, de a centraliza într-o manieră sistemică toate observaţiile venite din partea societăţii pentru că reglementări sustenabile şi stabile în timp nu pot fi adoptate decât printr-un larg consens", a mai spus ministrul Educaţiei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb