Minodora Cliveti: Dick Marty a încălcat regulile Consiliului Europei

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 3 iulie 2007

Deputatul Minodora Cliveti, membru al delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Dick Marty, cel care a alcătuit raportul referitor la centrele de detenţie secrete din Europa, a încălcat regulile Consiliului Europei de întocmire a unui astfel de document. Ea a semnalat, de asemenea, că deşi Dick Marty susţine că fostul preşedinte Ion Iliescu ar fi fost în octombrie 2001 la Washington şi că acolo ar fi semnat acordul referitor la înfiinţarea centrelor de detenţie, în realitate, la momentul respectiv fostul şef de stat nu a efectuat o vizită în SUA.

Senatorul Radu Berceanu a atras atenţia asupra faptului că Dick Marty nu a fost niciodată personal în România şi nici în Polonia (obţinând informaţii din aceste state doar prin reprezentanţi ai săi), deşi cele două ţări sunt acuzate în mod direct în raportul său.

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a anunţat pe 27 iunie că nu va mai participa la activităţile APCE până când raportorul Dick Marty nu va veni personal în România să verifice aşa-zisele informaţii şi probe secrete pe baza cărora ţara noastră este incriminată că ar fi găzduit centre de detenţie secrete.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“

Ziarul BURSA

01 iunie
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb