Muzeul Satului, pregătit pentru Ziua Copilului

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 28 mai 2021

Alăturarea dintre copilărie şi lumea satului a născut mereu poveşti frumoase. Aşa stând lucrurile, nu surprinde faptul că Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" organizează o serie de activităţi cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, pe lângă târgul de jucării şi atelierele de creaţie urmând a fi organizate, în premieră, o serie de momente menite să poarte publicul în lumea copilăriei.

Potrivit conducerii Muzeului Satului, clovnul Cristiano de la Circul Metropolitan Bucureşti, cunoscut vizitatorilor muzeului din pauzele de divertisment de la Tabăra de creaţie "Vara pe uliţă", va anima atmosfera cu numerele sale de magie şi giumbuşlucuri. Grupul "Mlădiţe ilfovene", coordonat de Mărioara Man Gheorghe, va oferi publicului melodiile copilăriei, iar corurile Happy Kids Jr. şi Happy Kids Sr. din Buzău vor continua momentul muzical în cadrul Programului Naţional "Cantus Mundi". Membrii clubului Club Real Gym, coordonaţi de Demis Constantin, vor face o demonstraţie de karate, iar ziua se va încheia cu ateliere pentru copii, în cadrul cărora cei mici vor învăţa să modeleze lutul, să confecţioneze păpuşi, marionete, machete şi obiecte din piele. Atelierele se vor desfăşura după următorul program: Modelaj în lut, grupa de vârstă 4-7 ani, coordonator Luminiţa Voica; Marionete/păpuşi, grupa de vârstă 6-10 ani, coordonator Doina Kalvati; Macheta morii de vânt, grupa de vârstă 7-12 ani, coordonator Luminiţa Voica; Punguţa cu doi bani, grupa de vârstă 7-12 ani, coordonator Alexandru Ilinca. Pentru cei mici, aceste activităţi reprezintă o nouă ocazie de reînvăţa să socializeze, după o perioadă mai dificilă din acest punct de vedere.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9192
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6852
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6962
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.5155

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro