My Geisha depăşeşte venituri de 7 milioane de euro în 2022 şi deschide un magazin în Qatar

G.D.
Companii / 18 noiembrie 2022

My Geisha depăşeşte venituri de 7 milioane de euro în 2022 şi deschide un magazin în Qatar

Prezenţă românească la cel mai important târg B2B al industriei produselor de înfrumuseţare, Cosmoprof, care se desfăşoară zilele acestea la Singapore (16-18 noiembrie). Participarea My Geisha, compania românească care produce parfumuri şi produse cosmetice, la Cosmoprof Singapore 2022 face parte din strategia fondatoarei Denisa Tănase de a-şi extinde brandul pe pieţele din Asia şi din Orientul Mijlociu, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, ediţia specială de anul acesta are un line-up impresionant, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia cu coronavirus - 1.200 de expozanţi din 40 de ţări şi regiuni, pe o suprafaţă expoziţională de 50.000 de mp, iar pe parcursul celor trei zile sunt aşteptaţi peste 15.000 de vizitatori veniţi să descopere cele mai noi produse şi tendinţe din industria de profil.

Tânăra companie românească de parfurmuri, înfiinţată în 2018, expune la Singapore printre coloşi mondiali care aleg Cosmoprof tocmai pentru că aduce toate sectoarele industriei mondiale de beauty sub un singur acoperiş, iar oportunităţile de business sunt cu adevărat globale. Evenimentul se bucură de participarea şi susţinerea celor mai mari furnizori de produse cosmetice din lume şi oferă o perspectivă globală şi o oportunitatea de a descoperi tendinţe, dintre care unele abia acum se conturează.

Cu o cifră de afaceri care va depăşi 7 milioane de euro anul acesta (de la 4,5 milioane de euro în 2021) şi o prezenţă a brandului în 12 ţări, Denisa Tănase are acum ca principal obiectiv intrarea pe imensa piaţa asiatică. Asia Pacific a fost cea mai mare piaţă pentru produsele de îngrijire personală şi înfrumuseţare în 2021 la nivelul întregii industrii de profil, previziunile fiind ca, până în 2026, regiunea să ajungă la o pondere de două treimi ca valoare în venituri absolute, potrivit Euromonitor.

După ce în 2018 începea online activitatea şi doar cu parfumuri, astăzi portofoliul numără peste 400 de produse, branduri de skincare şi de îngrijire personală pe care le importă şi le distribuie. Pe partea de skincare importă din Korea, personal care din Polonia şi produse pe bază de colagen din Slovacia. Pe partea de parfumerie colaborează cu furnizori din Dubai şi Franţa, subliniază sursa citată.

La doi ani după fondarea afacerii, Denisa Tănase a urmat şi cursurile ISIPCA, şcoala de parfumerie a Casei Guerlain. După debutul online al afacerii au urmat magazinele fizice şi francizarea. De altfel, din echipa prezentă la Singapore se află şi un francizat cu două magazine lider de încasări din reţeaua My Geisha, unul în Braşov şi celălalt în Viena.

Urmează în primăvara lui 2023, între 16 şi 20 martie, Cosmoprof Worldwide Bologna, la fel extrem de aşteptat de jucătorii din industrie - vor participa operatori din 190 de ţări. Ca şi la Singapore, participanţii vin pentru a-şi dezvolta business-ul şi a lua pulsul industriei - viitoare tendinţe, inovaţie şi tehnologie în domeniu.

"Vom merge şi la Cosmoprof Bologna în 2023 cu stand propriu şi vom lansa prima gamă de make up My Geisha", a mai declarat Denisa Tănase de la Singapore, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro