În luna octombrie, Narada şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) din cadrul Academiei Române testează, în faza de studiu pilot, primul instrument din România care îşi propune să măsoare împreună autodisciplina, autoreglarea şi gândirea critică, pe un eşantion iniţial de peste 350 de elevi de gimnaziu, potrivit unui comunicat de presă emis de Narada. Totodată, Narada lansează în această toamnă şi o campania de comunicare prin intermediul căreia explică, pe înţelesul tuturor, nevoia de măsurare a acestor abilităţi esenţiale de adaptare pentru copii şi îi ajută pe părinţi să vadă performanţele celor mici şi dincolo de notele din catalog.
La începutul verii, Narada a semnat un parteneriat cu Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române pentru a crea primul instrument de măsurare sociologică şi psihometrică a acestor trei abilităţi esenţiale pentru viitor. Noutatea şi premiera, totodată, pentru România este că, în acest moment, nu există niciun astfel de instrument în România care să măsoare aceste trei competenţe esenţiale şi, pentru că studiile internaţionale susţin că dezvoltarea lor este crucială pentru progresul academic al copiilor, Narada şi-a dorit să creeze propriul instrument care, totodată, să fie adaptat contextului socio-cultural al României. Pe parcursul ultimelor trei luni, sociologii de la ICCV şi Narada, împreuna cu Dr.Psih Sorana Mocanu -coordonator dezvoltării arhitecturii instrumentului din perspectiva psihometrică & statistician şi Dr Gabriel Lupu dar şi cu alţi profesionişti au lucrat la crearea acestui instrument, testând şi analizând cu minuţiozitate toate întrebările, astfel încât să se asigure că pot fi aplicate tuturor categoriile de elevi de gimnaziu. 24 de specialişti din mediul preuniversitar şi universitar din domeniul psihologiei, formării cadrelor didactice, ştiinţelor educaţiei, sociologiei, dar şi practicieni profesori, directori de şcoli, au participat la panel-uri de consultare & feedback.
De ce este nevoie să măsurăm ceea ce nu apare în catalog
Datele recente despre elevii din România arată cât de important este să privim dincolo de rezultatele şcolare şi să înţelegem ce competenţe îi ajută pe copii să facă faţă cerinţelor şcolii şi provocărilor de zi cu zi.
Astfel, aproape 4 din 10 elevi români nu au nicio competenţă de bază, conform cercetării PISA 2025. 38,5% dintre elevii români de 15 ani sunt sub nivelul minim de competenţă simultan la matematică, citire şi ştiinţe, în creştere faţă de ~33% în 2022.
Doar 6 din 10 elevi cred că efortul contează. Doar 61% dintre elevii români au „mentalitate de creştere" în sensul în care cred că abilităţile se dezvoltă prin muncă şi perseverenţă.
Talentul nu compensează lipsa de rezilienţă. Doar 7% dintre elevii români dezavantajaţi socioeconomic sunt „rezilienţi academic" (faţă de 12%, media OCDE). Motivaţia individuală, singură, nu este suficientă fără instrumente de autoreglare emoţională, iar dezavantajul se adânceşte pe măsură ce trece timpul, nu se reduce.
Gândirea critică face diferenţa. Potrivit PISA 2025, în ţările OCDE, elevii care folosesc zilnic inteligenţa artificială ca să-şi redacteze temele scrise au, în medie, cu 28 de puncte mai puţin la ştiinţe decât cei care nu o folosesc aşa: echivalentul a aproximativ un an şi jumătate de şcoală. În schimb, elevii care folosesc AI ca să înveţe, şi cei cărora şcoala le cere să analizeze critic ce produce AI-ul, obţin rezultate mai bune. Diferenţa nu o face accesul la tehnologie, ci felul în care copilul gândeşte informaţia.
Aceste informaţii statistice arată de ce dezvoltarea acestor competenţe nu poate rămâne doar o preocupare teoretică, ci are nevoie de intervenţii concrete care să poată fi aplicate şi evaluate în şcoală. Demersul iniţiat de Narada a pornit de la necesitatea organizaţiei de a măsura impactul programelor sale educaţionale create pe subiectul competenţelor esenţiale pentru viitor. Aceste intervenţii au la bază ştiinţele comportamentale, folosite cu succes de organizaţii mari la nivel mondial precum Unicef sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii - şi au fost implementate în 28 şcoli pentru copiii de gimnaziu. Obiectivul acestor programe educaţionale este chiar dezvoltarea celor trei componente esenţiale de adaptare în lumea prezentă. „De aproape 10 ani am tot văzut la clasă ce nu apare în catalog: copii cu note bune care se blochează la primul eşec sau copii cu note mici care au o forţă interioară pe care şcoala n-o vede şi n-o notează niciodată. PISA ne-a arătat încă o dată cât de scumpă e ignorarea acestei jumătăţi nevăzute. Doar 6 din 10 copii mai cred că efortul lor schimbă ceva. Nu am creat acest instrument ca să dăm o notă nouă copiilor, ci ca să dăm părinţilor şi profesorilor o hartă pe care România n-a avut-o niciodată: cum stă, cu adevărat, un copil la capitolul rezilienţă, autoreglare şi gândire critică. Pentru că un copil nu e doar suma notelor lui. Şi e timpul să măsurăm şi restul”, precizează Andra Munteanu, preşedinte şi fondator Narada.
Printre cei care au susţinut de la bun început crearea acestui instrument de măsurare se numără partenerul strategic al Narada, Inditex România, iar campania este susţinută de ING Bank România.
”Ne-am alăturat eforturilor NARADA pentru că ne uneşte scopul de a contribui la schimbare de substanţă în educaţie, o schimbare ce determină în final sănătate financiară, inclusiv pentru societate în ansamblu. Dincolo de intervenţiile comune în şcoli si nevoia incontestabilă de a avea claritate şi instrumente de măsurare pe care să te poţi baza, ne-am dorit să fim alături în această iniţiativă pentru că la ING ne propunem să le oferim oamenilor posibilitatea să facă lucrurile care contează pentru ei, iar pentru sprijinirea tinerilor asta înseamnă acţiuni ce le permit să devină, desigur, elevi mai buni, dar şi adulţi siguri pe ei, încrezători şi capabili să îşi atingă scopurille. ” Alexandra Ranetti, manager sustenabilitate ING Bank Romania
Cum pot părinţii să testeze competenţele esenţiale ale copiilor lor?
Odată cu testarea instrumentului de măsurare, aflat în faza de pilotare, Narada lansează campania de comunicare „Jumătatea nevăzută", cu rol de conştientizare a nevoii copiilor de a-şi dezvolta aceste abilităţi esenţiale pentru viitor. Campania porneşte de la o idee simplă: şcoala măsoară o parte din cunoştinţele copilului prin note. Însă felul în care gândeşte, cum se ridică după un eşec, cum îşi gestionează emoţiile, cum se descurcă atunci când îi e greu, aceste aspecte nu primesc note şi nu sunt evaluate şi susţinute, fiind cu adevărat esenţiale pentru modul în care copilul devine un adult pregătit pentru viaţă şi pentru provocările de zi cu zi.
Campania se va lansa cu un test special conceput pentru a fi completat de părinţi, în special de cei ai elevilor de gimnaziu, care poate fi găsit pe https://www.narada.ro/nevazut. Testul gratuit este scurt, simplu de completat şi oferă la final o „hartă” a copilului construită pe trei abilităţi de viitor: autodisciplină (capacitate de a te organiza, a lucra la timp si a duce lucrurile la bun sfârşit), autoreglare emoţională (concentrarea atenţiei, gestionarea emoţiilor, etc.) şi gândire critică (abilitatea de a trece prin filtrul gândirii proprii informaţiile pe care copilul le aude/ le vede în jur). Acest chestionar nu e un instrument de diagnostic şi nu-i pune copilului o etichetă, ci oferă părinţilor o direcţie, o primă fereastră către partea care de obicei rămâne nevăzută, plus câteva lucruri concrete de urmărit în lunile care urmează după completarea chestionarului. Rezultatele au rol orientativ şi nu înlocuiesc evaluarea unui specialist.




























































Opinia Cititorului