Natalia Intotero: "Reforma administrativă îmi doresc să se încheie într-un timp cât mai scurt"

D.R.
Politică / 16 august 2023

Natalia Intotero: "Reforma administrativă îmi doresc să se încheie într-un timp cât mai scurt"

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca reforma administrativă să se încheie într-un timp cât mai scurt, iar tinerii să îmbrăţişeze o carieră în administraţia publică, informează Agerpres.

Natalia Intotero a transmis în cadrul Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni: "Reforma administrativă îmi doresc să se încheie într-un timp cât mai scurt ca apoi să deschidem cumva porţile pentru toţi aceia dintre dumneavoastră care doresc să îmbrăţişeze o carieră în administraţia publică centrală, în administraţia publică locală, de asemenea", conform sursei citate.

Ea a mai afirmat că "fiecare tânăr din ţară, fiecare tânăr de origine română din afara ţării este un ambasador al României", precizează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. sa deschidem portile administratiei pt tineri. oai valeu! poate la munca de jos ca posturile bine platite sunt rezervate pt altii cu ceafa mai lata.

    Cum sa se termine daca nici nu a inceput?

    1. n-ai mai vazut lucru care sa se termine inainte de a-ncepe?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb