Netanyahu a pierdut majoritatea; Israelul încă nu ştie cine va guverna

Alegerile din Israel au lăsat în urmă un premier slăbit, o opoziţie care nu reuşeşte să-l înlocuiască şi o ţară care riscă să plătească pentru încă luni de blocaj politic. Netanyahu are de partea sa timpul. Adversarii lui au, deocamdată, mai multe mandate decât înţelegeri.

Benjamin Netanyahu nu mai are majoritatea cu care să guverneze, dar rămâne premier. Opoziţia are suficiente mandate pentru a spune că israelienii au votat împotriva lui, însă nu şi un acord care să-i permită să preia puterea. Acesta este rezultatul alegerilor: fiecare tabără a oprit-o pe cealaltă, iar acum nimeni nu poate spune sigur cum va arăta viitorul guvern.

Cifrele sunt clare. Blocul lui Netanyahu a obţinut 53 dintre cele 120 de mandate ale Knessetului. Partidele evreieşti ale blocului schimbării au 48, iar formaţiunile arabe, împreună, 19. Likud rămâne cel mai mare partid, cu 27 de locuri, urmat de Yashar, formaţiunea lui Gadi Eisenkot, cu 21. Complicaţiile încep când aceste mandate trebuie adunate într-o coaliţie.

Yair Lapid vorbeşte, citat de The Times of Israel, despre o victorie la puncte. Are un argument: Netanyahu nu a ajuns la cele 61 de mandate pe care le aştepta. Numai că nici adversarii premierului nu au ajuns acolo fără partidele arabe, cu care o parte dintre ei au exclus cooperarea. Lapid le cere acum alegătorilor răbdare şi spune că negocierile se poartă în linişte. Cererea este firească, dar conţine şi recunoaşterea unei dificultăţi: înlăturarea lui Netanyahu se dovedeşte mult mai greu de făcut decât de promis.

Pentru premier, supravieţuirea are valoare politică în sine. Cât timp ceilalţi nu se înţeleg, el rămâne la conducerea guvernului. Poate negocia, poate aştepta ca între adversarii săi să apară fisuri şi se poate pregăti pentru alte alegeri. Opoziţia trebuie să găsească o soluţie comună. Netanyahu poate câştiga timp şi în absenţa ei.

Asta nu transformă rezultatul într-un succes deplin pentru el. Alianţa sa a rămas la opt mandate de majoritate. Primul loc al Likud nu şterge această pierdere şi nici nu răspunde întrebării cu cine va guverna. Netanyahu a demonstrat încă o dată că este greu de învins. De această dată, însă, nici el nu a reuşit să câştige suficient.

Pentru opoziţie, dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât miza scrutinului fusese înlocuirea premierului. După atacul din 7 octombrie 2023, după război, proteste şi confruntările privind justiţia şi recrutarea ultraortodocşilor, adversarii săi au sperat că nemulţumirea se va transforma într-o majoritate de guvernare. Nu s-a întâmplat.

Analiza lui Herb Keinon publicată de Jerusalem Post pune degetul pe această rană: dacă opoziţia nu l-a putut înlocui pe Netanyahu în asemenea condiţii, trebuie să se întrebe ce nu funcţionează în mesajul şi în conducerea sa. Alegătorii pot fi de acord că un premier trebuie să plece fără să aibă aceeaşi încredere în cei care vor să-i ia locul.

Totuşi, ar fi prematur să spunem că Netanyahu a trecut fără urmări politice peste 7 octombrie 2023. Blocul său politic este mai slab, iar în Knesset intră oameni a căror viaţă a fost schimbată direct de atacuri, captivitate sau lupte. Keinon vede aici începutul unei generaţii politice noi. Nu ştim încă ce greutate va avea, dar scrutinul nu închide socotelile privind responsabilitatea pentru catastrofă.

Problema imediată rămâne formarea guvernului, iar aici cele 19 mandate ale partidelor arabe nu pot fi ocolite. Ele reprezintă aproape o şesime din Parlament. Fără ele, blocul schimbării nu are majoritate. Cu ele, liderii săi ar trebui să accepte o colaborare pe care unii au respins-o în campanie.

Yair Golan, liderul Democraţilor, susţine această cooperare, potrivit N12, în timp ce, conform Channel 14, Gadi Eisenkot, Naftali Bennett şi Avigdor Liberman au avut poziţii restrictive. Diferenţa dintre ei nu priveşte un detaliu de negociere, ci chiar formula prin care Netanyahu ar putea fi înlocuit.

Votul cetăţenilor arabi a adus o reprezentare parlamentară mai puternică. Rămâne de văzut cât din această reprezentare se va transforma în influenţă asupra guvernării. Pentru opoziţie, amânarea unei decizii a devenit costisitoare: trebuie fie să negocieze cu aceste partide, fie să găsească în altă parte mandatele care îi lipsesc.

Nici sprijinul din exterior pentru un guvern minoritar nu pare uşor de obţinut. Potrivit N12, Mansour Abbas, liderul Ra'am, a apreciat într-o şedinţă internă că şansele unei asemenea formule sunt „infime până la inexistente”. Dificultatea principală ar fi negocierea cu Lista Comună. Cu alte cuvinte, nici cele două formaţiuni arabe nu pot fi tratate ca un singur partener, gata să ofere împreună o soluţie.

De cealaltă parte, există semnale că legătura dintre Netanyahu şi aliaţii ultraortodocşi ar putea fi pusă la încercare. N12 a relatat despre disponibilitatea unor reprezentanţi ai Iudaismului Unit al Torei de a discuta cu blocul schimbării, pentru a obţine un acord privind statutul elevilor din şcolile religioase. Informaţia despre o instrucţiune a rabinului Dov Landau a fost însă însoţită de dezminţirea conducerii formaţiunii.

Prin urmare, nu există încă o ruptură confirmată. Există un subiect de negociere suficient de important pentru a pune presiune pe alianţele actuale. Chiar şi o desprindere a celor şapte deputaţi ultraortodocşi nu ar rezolva singură problema opoziţiei: alături de cele 48 de mandate ale sale, ar ajunge la 55. Iar concesiile privind recrutarea ar putea provoca alte neînţelegeri.

Un guvern de unitate naţională ar putea scoate ţara din blocaj, dar fiecare participant ar avea ceva greu de explicat propriilor alegători. Cei care au promis să-l înlocuiască pe Netanyahu ar trebui să justifice intrarea într-un cabinet condus de el. Premierul ar trebui, la rândul său, să ofere concesii şi să decidă cât poate cere actualilor aliaţi să accepte. Experienţele trecute de colaborare şi neîncrederea dintre lideri apasă asupra fiecărei discuţii.

Până la apariţia unui acord, confruntarea se poate muta în Parlament. După cum arată analiza jurnaliştilor de la N12, opoziţia ia în calcul schimbarea preşedintelui Knessetului şi folosirea unor majorităţi pentru a influenţa comisiile şi legislaţia. Recrutarea ultraortodocşilor şi înfiinţarea unei comisii de anchetă de stat privind 7 octombrie 2023 ar putea reveni astfel în centrul luptei politice. Netanyahu ar continua să conducă guvernul, dar ar avea mai puţin control asupra Parlamentului.

Pentru israelieni, toate aceste calcule înseamnă şi prelungirea nesiguranţei. Negocierile nu se desfăşoară într-o ţară care îşi permite să amâne la nesfârşit bugetul, reconstrucţia şi deciziile privind serviciul militar.

Potrivit N12, agenţia internaţională de rating Fitch vede riscul unei incertitudini politice prelungite şi arată că funcţionarea cu un buget provizoriu ar îngreuna reducerea datoriei publice. Scenariul unor noi alegeri înainte de aprobarea unui buget ar prelungi perioada în care guvernul administrează urgenţele fără să poată oferi o direcţie stabilă.

De aici vine şi diferenţa dintre interesul politic al lui Netanyahu şi interesul ţării. Pentru el, timpul poate aduce o nouă şansă de a construi o majoritate sau de a merge la urne în condiţii mai bune. Pentru Israel, lunile de aşteptare au un cost.

Alegerile au slăbit puterea premierului, dar au pus şi opoziţia în faţa propriilor contradicţii. Netanyahu trebuie să găsească mandatele care îi lipsesc. Eisenkot şi ceilalţi lideri ai schimbării trebuie să decidă ce compromisuri sunt dispuşi să facă pentru a-l înlocui. Până atunci, premierul rămâne în funcţie, iar alegătorii aşteaptă să afle dacă votul lor se va concretiza într-un nou guvern sau este preambulului pentru o nouă campanie electorală.