NOI RUNDE DE DISCUŢII PE GREEN DEALRestructurarea CE Oltenia, prioritară pentru Guvern

G.M.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 martie

Restructurarea CE Oltenia, prioritară pentru Guvern

Soarta Complexului Energetic Oltenia ar putea fi decisă de oficialii Comisiei Europene, care se vor întâlni cu Virgil Popescu, ministrul Energiei, care se află în aceste zile la Bruxelles pentru a discuta despre Pactul Verde European.

"România şi-a asumat reducerea treptată e emisiilor de dioxid de carbon şi face paşi concreţi în acest sens. Deja am stabilit coordonatele principale în vederea restructurării Complexului Energetic Oltenia şi a celui de la Hunedoara, pentru că ne dorim ca industria producătoare de energie bazată cărbune să treacă etapizat către green energy, o energie sigură pentru sănătatea oamenilor şi mult mai puţin costisitoare din punct de vedere economic", a afirmat vineri, înaintea deplasării în Belgia, ministrul Energiei, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Amintim că, la începutul lunii trecute, oficialii de la Bruxelles şi-au exprimat îndoiala cu privire la planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia şi au anunţat că vor face verificări cu privire la ţintele propuse prin documentul respectiv. Potrivit Comisiei Europene, este puţin probabil ca ajutorul de restructurare, de 1,3 miliarde euro, să îndeplinească criteriile de compatibilitate, deoarece "se pare că din pretinsele contribuţii proprii de 1,5 miliarde euro, cel mult 200 de milioane euro ar putea fi reale şi efective". Oficialii europeni mai notau că în privinţa restului sumei, programul de restructurare se bazează numai pe veniturile preconizate din vânzările de energie electrică pe pieţele centralizate ale OPCOM în perioada 2021-2025, care nu sunt nici reale, nici efective, şi pe posibila încheiere a unor acorduri bilaterale de achiziţie de energie electrică, care fac în prezent obiectul unor discuţii cu utilizatorii mari consumatori de energie.

În scrisoarea adresată de Comisia Europeană către autorităţile de la Bucureşti se mai arată că, pe baza informaţiilor prezentate de România, "niciun investitor sau creditor de pe piaţă nu susţine planul în această etapă", nefiind furnizată nici măcar o scrisoare de intenţie din partea unor bănci, care să ofere garanţia acoperirii contribuţiei proprii de cel puţin 50% a CE Oltenia la planul de restructurare.

Referitor la aceste aspecte, Daniel Burlan, directorul general al CE Oltenia, a declarat recent că observaţiile ridicate de Comisia Europeană sunt legate de caracterul adecvat al ajutorului de stat, de posibilitatea ca o parte din investiţiile propuse prin plan să fie susţinute financiar de o parte dintre acţionari, de justificarea procentului de 42% contribuţie proprie şi de restabilirea viabilităţii companiei la finalul perioadei de implementare.

"Am arătat că vom avea profit la sfârşitul perioadei de implementare, că nu vom mai avea nevoie de sprijinul statului şi că vom atrage proiecte noi. Sperăm că, în urma analizei şi răspunsurilor trimise de statul român, vom avea un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană. Până atunci, am început achiziţionarea certificatelor de CO2 din surse proprii. Aşteptăm finanţarea din ajutorul de stat, există chiar discuţii cu Comisia Europeană privind planul de restructurare, există un dialog pentru a găsi o posibilitate de a finanţa parte din programul de restructurare în vederea achiziţionării certificatelor CO2, dar pregătim şi alte soluţii, gen împrumuturi de certificate cu rambursare până la sfârşitul anului. Dacă planul de restructurare actual va fi respins de Comisia Europeană, noi suntem pregătiţi să trecem de achiziţionarea certificatelor CO2 până la termenul limită de 30 aprilie, după care vom lucra la alt program. Cu toate acestea, speranţa noastră este că se va aproba planul actual, deoarece din discuţiile avute cu cei de la Comisia Europeană am reţinut că acest plan îmbunătăţit va fi aprobat de oficialii de la Bruxelles", a spus directorul general al CE Oltenia.

El a menţionat că, odată cu restrângerea activităţii, va exista şi o restructurare de personal, dar, cel puţin în primă fază, numărul persoanelor disponibilizate va fi redus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9194
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1766
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5481
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7550
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.2482

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro